Vremea își face de cap în România. Meteorologii au schimbat iar prognoza
- Magda Spiridon
- 27 iulie 2020, 12:00
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă pentru 27 de judeţe pe parcursul zilei de luni.
Judeţele afectate sunt Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Neamţ, Harghita, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna şi Bacău.
Potrivit ANM, în intervalul 27 iulie, ora 10:00 - 27 iulie, ora 23:00, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi local în Banat, Moldova şi Muntenia, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
Îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic în creştere, astfel încât pe suprafeţe mici indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Vremea în Capitală
Vremea în Bucureşti va continua să rămână caniculară, iar disconfortul termic va fi ridicat, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va oscila între 32 şi 34 de grade, în timp ce minima va atinge 19 grade Celsius.
Vremea până pe 24 august
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o estimare meteo și pentru intervalul 27 iulie – 24 august. Temperaturile vor fi cele specificile perioadei, însă în Sud și Est acestea vor fi ușor mai ridicate decât media acestei luni.
Între 27 iulie și 3 august, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în regiunile extracarpatice, dar mai ales în sud-est, iar în restul teritoriului temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.
Între 3 și 10 august, temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile sudice, estice, dar mai ales în cele sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
În săptămâna 10-17 august, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în sudul și sud-estul țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.
Între 17 și 24 august, mediile valorilor termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate, local, în regiunile sudice, dar și ușor mai coborâte în nord-vest.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, conform ANM.