Editura Evenimentul si Capital

VREMEA continuă să ne facă SURPRIZE! TEMPERATURI nesperat de MARI pentru luna decembrie

Autor: | | 0 Comentarii | 922 Vizualizari

Joi, vremea va continua să fie mult mai caldă decât în mod obișnuit la sfârșit de decembrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 14 grade, iar cele minime, între 0 şi 10 grade.

Cerul va fi temporar noros şi va ploua, în timpul zilei în jumătatea vestică a ţării, iar noaptea şi în restul teritoriului. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar izolat se vor cumula cantităţi de apă de 10...15 l/mp. Vor fi condiţii de polei.

În timpul zilei, vântul va avea intensificări în regiunile vestice, cu rafale de 55...75 km/h, iar în zona montană cu peste 80 km/h, chiar 90...100 km/h pe crestele cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali; local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi în regiunile estice, sud-estice şi centrale, dar cu viteze ce se vor situa în general între 50 şi 55 km/h. În special la începutul intervalului, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă, scrie Mediafax.

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii decembrie. Cerul se va înnora treptat şi în cursul nopţii temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 5...7 grade.

Sorin Ovidiu Vîntu a făcut dezvăluiri INCENDIARE! Băsescu este numit...

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI