Vremea. Ce ne așteaptă în prima lună de toamnă

Vremea. Ce ne așteaptă în prima lună de toamnă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat pentru luna septembrie 2020 valori termice mai ridicate decât cele normale în toată România. În schimb precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale.

Potrivit ANM, între 1 și 7 septembrie 2020, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale în toată România, dar mai ales în jumătatea estică a țării. Vor fi semnalate ploi în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în vest, centru și nord-vest, iar în celelalte regiuni precipitațiile vor fi în general deficitare.

În perioada 7 și 14 septembrie 2020, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioada, pe tot teritoriul țării noastre, iar în regiunile sud-estice temperaturile vor fi mult mai pronunțate.

„Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, excepție făcând vestul și nord-vestul teritoriului, unde vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval”, anunță meteorologii ANM.

În intervalul 14 – 21 septembrie 2020, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioada în întreagă țară, dar mai ales în sud.

 

În săptămâna 21 – 28 septembrie 2020, mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioada, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.

„Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioada se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări”, mai spun meteorologii.

Prima lună de toamnă păstrează multe din caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind, cel puţin în primele două decade, călduroasă. În plus, septembrie este o lună mai puţin instabilă, datorită persistenţei deasupra cele mai mari părţi a Europei, a unui brâu de presiune atmosferică relativ ridicată, ce uneşte Anticiclonul Azoric cu maximul barometric est european. Valorile temperaturilor medii lunare înregistrează o scădere destul de mică comparativ cu ultima lună de vară, august, la aceasta contribuind perioada mai scurtă de strălucire a Soarelui şi nopţile mai lungi şi mai răcoroase.

Temperatura maximă absolută lunară din România, înregistrată la staţiile meteorologice, este de 43,5 ºC, la Strehaia, în 8 septembrie 1946.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Ne puteți urmări și pe Google News