Vremea caniculară îngreunează tranzitul cerealelor din Ucraina prin Republica Moldova

Vremea caniculară îngreunează tranzitul cerealelor din Ucraina prin Republica Moldova

Un camion încărcat cu 24 tone de porumb s-a aprins luni, 20 iunie, în timp ce se deplasa spre portul Giurgiulești.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova la stingerea incendiului au intervenit două echipaje de pompieri.

Autocamionul, model DAF, se deplasa din Căușeni spre portul Giurgiulești, pe traseul R26, când a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit  în localitatea Taraclia, din Republica Moldova.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri. Aceștia au reușit să lichideze incendiului, dar intervenția a durat până după orele amiezii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform IGSU, nu au existat victime în acest incendiu. Dar focul a distrus cabina autovehiculului. Din fericire, însă, remorca încărcată cu porumb nu a fost afectată de flăcări.

Interdicții pentru camioanele de peste 20 de tone

În același timp, Inspectoratul General de Poliție al Republicii Moldova a anunțat că, începând de luni, 20 iunie, va aplica interdicții de circulație pentru camioanele care depășesc 20 de tone și care se deplasează pe drumurile publice pe vreme caniculară.

Scopul acestei interdicții este de a preveni deteriorarea asfaltului de pe drumuri. Polițiștii îi îndeamnă pe șoferi să se deplaseze seara și pe timp de noapte.

IGP mai precizează că aceste restricţii nu vizează și transportul de călători. De asemenea, vor fi exceptate maşinile care transportă produse alimentare, precum și materiale pentru prevenirea sau lichidarea situațiilor excepționale.

Circulația mărfurilor, dificilă din cauza războiului

Poliția menționează că pe trasee sunt instalate indicatoare rutiere prin care şoferii sunt atenţionaţi despre interdicţie, iar cei care nu vor respecta cerințele, riscă amendă de până la 4 500 de lei pentru persoanele fizice și de la 12 000 la 15 000 de lei pentru cele juridice.

Potrivit unor experți interdicția va îngreuna transportul de cereale din Ucraina către România. Aceștia afirmă că regula introdusă va spori gradul de încărcare a punctelor de trecere a frontierei moldo-române.

Odată cu blocarea portului Odesa, prin care se realiza cea mai mare parte a comerțului cu cereale al statului ucrainean, rutele de transport de cereale tranziteză Republica Moldova spre România.