Vreme surprinzătoare pe final de octombrie. Ce ne așteaptă în următoarele zile

Vreme surprinzătoare pe final de octombrie.  Ce ne așteaptă în următoarele zile Sursa foto: EVZ

Prima parte a săptămânii viitoare va fi marcată de nebulozitate la nivelul întregii ţări, dar regimul termic se va menţine peste valorile obişnuite pentru această perioadă a anului, care precedă ultima lună a toamnei calendaristice.

Luni, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice datei; astfel, maximele se vor încadra între 14 grade în estul Transilvaniei și 22 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade. În regiunile estice şi sud-estice va fi mai cer  noros, îndeosebi ziua va ploua pe arii relativ extinse, mai ales sub formă de aversă. În restul teritoriului, vor exista înnorări temporare

La Bucureşti, valorile termice se vor situa peste cele normale la această dată. Temperatura maximă va fi de 17...19 grade, iar cea minimă de 7...9 grade. Cerul va fi mai mult noros. În prima parte a zilei trecător va mai ploua slab și vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.

Marţi, vremea se va încălzi ușor. În regiunile estice, înnorările vor fi persistente şi pe alocuri va ploua slab. În sudul teritoriului și parțial în centru, nebulozitatea de nivel jos se va forma la începutul zilei şi noaptea, iar în restul zonelor cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3...4 grade în depresiunile intramontane şi 13...15 grade pe litoral.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi la Bucureşti, marţi, vremea se va încălzi ușor. În primele ore ale zilei şi noaptea, va fi nebulozitate de nivel jos şi condiţii de ceaţă, iar în restul intervalului cerul va fi variabil.  Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 9...10 grade.

Încălzire mai accentuată, spre finalul săptămânii

Miercuri, valorile termice vor continua să se situeze peste cele specifice la sfârşitul lunii octombrie. În Moldova, Muntenia, Oltenia şi parţial în Transilvania, nebulozitatea de nivel jos va fi persistentă în special în prima parte a zilei şi noaptea şi pe alocuri vor fi ploi slabe sau burniţă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu uşoare intensificări la munte, la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2...4 grade în depresiuni şi 13...14 grade pe litoral.

La Bucureşti, miercuri, va urma o ușoară încălzire, iar valorile termice se vor situa în continuare peste cele specifice la sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări, mai persistente în prima parte a zilei şi noaptea şi trecător vor fi ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 18...20 de grade, iar minima de 10...11 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.

Joi, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste mediile multianuale ale perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare şi local, în majoritatea regiunilor, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, mai ales în cursul nopţii, dar trecător şi pe litoral. Temperaturile maxime, în scădere uşoară în nord, nord-vest şi centru, se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade.

La Bucureşti, joi, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste cele normale în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 8...9 grade. Vor fi condiţii de ceaţă.

Sursa: România TV