Vreme fără extreme în Republica Moldova. Temperaturile sunt suportabile

Vreme fără extreme în Republica Moldova. Temperaturile sunt suportabile Sursa foto: Dreamstime

Vreme însorită în toată țara, azi, 26 iunie, în Republica Moldova, fără temperaturi excesive. Maximele vor fi unele obișnuite pentru această perioadă a anului, cu valori de 26 - 27 de grade Celsius. Soarele va străluci nestingherit de nori, cu excepția părții de sud, în regiunea Cahul, acolo unde ar putea să-și facă apariția precipitațiile, conform meteorologilor. Minima zilei va fi de 16 grade Celsius.

Vreme fără excese în Republica Moldova, azi, 26 iunie

Se vor înregistra 27 de grade la Briceni, Rîbnița, Bălți, Chișinău și Cahul, vor fi 26 de grade Celsius la Ștefan-Vodă.

Mâine, 27 iunie, vor fi ușoare schimbări la nivel termic, maximele urmând să se încadreze între 28 și 29 de grade Celsius. Nu vor fi șanse de apariție a ploilor, au informat specialiștii meteo.

În România, miercuri, valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei și se va extinde în Banat. Disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă.

Prognoza meteo

Prognoza meteo. Sursa foto: Arhiva EVZ

Temperaturile maxime vor fi la valori mai mari decât cele normale pentru această perioadă a anului. Și vor ajunge, în general, la 34...35 de grade Celsius. Iar noaptea va fi una cu specific tropical, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade, după cum au anunțat specialiștii meteo.

Canicula persistă în România

În restul regiunilor vremea va fi călduroasă, temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 33 de grade, uşor mai mici pe litoral şi în Delta Dunării, spre 25...26 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 21 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 50...70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice, în sud-vestul Olteniei, în Banat, local în Crişana şi pe alocuri în Transilvania şi Maramureş. La intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.