Nu-ţi place cum arată România. Nu-ţi plac oamenii ei. Ai pleca. Îţi pare că rău că nu ai făcut-o şi acum este poate prea târziu. Îţi programezi copii să plece afară că aici nu merită să trăiescă.

Foloseşti cuvinte grele pentru a descrie ţara, poporul, istoria ei. Te declari scârbit de politică, îi critici pe politicieni, dar o faci numai pentru că nu eşti în locul lor. Cum ajungi acolo schimbi registrul.

Devii fanatic, îi urăşti pe unii şi îi îmbrăţişezi necondiţionat pe alţii. Aştepţi soluţii miraculoase, dar acestea refuză să se arate. Ai vrea să trăim ca în Vest. Sau ca în Rusia.

Eşti dezamăgit, eşti deprimat, nu te mai interesează, spui tu, decât propria persoană, propria salvare. După tine potopul. Dar, oare, chiar ai încercat să schimbi cu adevărat ceva în bine? Oare soluţia nu este chiar la tine în timp ce tu o cauţi tot în jurul tău?

Trăieşte pentru celălalt

Nu trăieşti singur. Dar cu cine? Ai habar? Poţi răspunde la această întrebare? Dincolo de sfera ta de interese, plăceri, sentimente, mai trăiesc şi alţi oameni? Sau tu eşti singurul, eşti OMUL, iar restul sunt nişte prezenţe care îţi folosesc sau te încurcă?

Te-ai gândit vreodată că fără ceilalţi, adică fără celălalt, fără alternativa la tine, nu poţi fi nici inteligent, nici bogat, nici frumos, nici puternic, nici cult, nici artist, nici mafiot măcar. De fapt, dacă ai fi singur se cheamă că nici nu ai fi, pentru că inteligenţa, frumuseţea, creativitatea, bogăţia sau puterea, chiar ticăloşia ta, nu ai avea în cine le reflecta. Toate le datorezi existenţei celorlalţi; cei pe care îi bombăni, înjuri, acuzi, foloseşti, furi, jefuieşti, terorizezi, asupreşti, schilodeşti, omori.

Dar dacă în loc să ne judecăm, să ne privim acuzator să ne facem toate relele posibile ne-am gândi unii la alţii cu îngăduinţă? Cu respect? Cu înţelegere? Cu prietenie? Dacă am înţelege că fiecare dintre noi depinde de ceea ce se întâmplă cu toţi ceilalţi? Dacă  în faţa răului, care năvăleşte mereu peste noi, pe felurite căi, sub diferite înfăţişări, din interiorul nostru şi al celorlalţi, am fi uniţi şi nu dezbinaţi. Uniţi nu politic, nu sindical, nu organizaţional sau instituţional, ci pur şi simplu uman. Dacă am înţelege că suntem cu toţii oameni şi am fi prieteni, nu duşmani?

Dacă în loc de egoism, de opacitate, de trufie, iritare, dispreţ i-am da celuilalt solidaritate, înţelegere, generozitate, disponibilitate, apreciere? Ţi se pare greu? Dar ai încercat vreodată? Ai încercat ca înainte să zici Eu (cu superbă îndreptăţire) şi Tu (cu îndreptăţită acuzare) să faci invers?

Păi dacă nu facem aşa, dacă, vorba strămoşilor noştri, o ţinem tot „homo homini lupus”, cum oare aşteptăm să fie mai plăcut traiul în ţara asta? Cum să fie armonie, bună înţelegere şi cooperare, când noi, cu persoana noastră nu suntem în stare de aşa ceva cu ceilalţi? De unde să coboare laptele şi mierea peste naţie când fiecare dintre noi le-ar vrea numai pentru el, când justificarea existenţei noastre se face doar prin „a ne fi nouă mai bine decât celorlalţi”, „a fi noi peste ceilalţi”, „a fi superiori”.

O ţară nu poate fi mai bună decât sunt oamenii ei. Vrei o Românie mai bună? Începe prin a fi tu mai bun cu ceilalţi, prin a avea grijă de ei şi nu prin a-i considera nişte mijloace destinate asigurării bunăstării, sau nişte cauze ale nereuşitelor tale.

Gândeşte-te la celălalt român. Alte 19 milioane se vor gândi la tine. Respectă-i persoana. Alte 19 milioane te vor respecta. Ajută-l. Alte 19 milioane vor fi gata să te ajute.

Fă-ţi datoria

Acest al doilea lucru, în măsura în care îl înţelegi şi îl faci pe primul, va decurge firesc, va fi un detaliu permanent al vieţii tale. Am să-ţi spun totuşi câteva cuvinte despre necesitatea lui.

Fă-ţi datoria acolo unde lucrezi; vei avea astfel grijă de cei care depind de munca ta.

Fă-ţi datoria şi îi vei împiedica pe hoţii de la toate nivelurile, pe şpăgarii, corupţii, mafioţii să-şi facă jocurile. Niciun ministru, parlamentar, director etc, nu poate fura de unul singur. Fură cu complicitatea noastră: complicitatea directă, complicitatea băgării capului în nisip, a tăcerii, a minciunii, a indiferenţei. De fiecare dată când se întâmplă astfel suntem complici lor. Şi din cauza noastră mor, suferă, se îmbolnăvesc, nu au ce mânca, trăiesc în mizerie, sunt lipsiţi de educaţie, de perspective, de o viaţă mai bună mulţi alţii. Cei de care vorbeam mai sus.

Niciun înalt responsabil al statului nu poate lua o decizie majoră fără fundamentarea ei prin activitatea voastră. Sau dacă o ia, va fi repede expus public şi rejectat din sistem. De cine, vă întrebaţi? Chiar de către voi. Vom ajunge şi acolo.

Nu te ascunde, nu lăsa pe seama altora, nu te baza că vor face alţii „curăţenie”. Niciun preşedinte, niciun partid, niciun DNA sau serviciu secret nu va putea face nimic fără tine. Pentru că tu eşti în partid, în DNA şi în serviciul secret şi dacă tu nu-ţi faci datoria ele vor fi confiscate de nelegiuţi.

Informează-te

Ca să poţi să-ţi faci datoria (de lucru, civică, omenească), ca să selectezi între prieteni şi duşmani, între lupi în piei de miel şi oamenii de treabă trebuie să fii informat.

Ca să-l alegi pe cel care vine şi încearcă să-ţi câştige încrederea, trebuie să ştii cine este el cu adevărat. Ieri era mai greu, astăzi, mult mai uşor.

Ca să susţii propunerea, cauza, proiectul unuia sau altuia trebuie să ştii cine ţi-l propune şi măcar în mare despre ce este vorba. Să iei mai multe opinii. Să cauţi specialiştii reali şi bine intenţionaţi. Să-ţi cauţi prietenii care au o idee despre acel ceva şi în care ai încredere.

Nu crede tot ceea ce ţi se spune, mai ales atunci când se umblă la coarda sensibilă. Nu-i crede pe cei care profită de necazurile şi problemele tale pentru a-ţi câştiga încrederea, ca mai apoi să te spele pe creier şi să te facă un zombie. Nu mă crede nici chiar pe mine. Verifică-mă, vezi cine sunt, dacă am furat, dacă am interese ascunse, dacă am nevoie să te manipulez, dacă cred în cele ce-ţi spun.

Informează-te despre oamenii care fac apel la tine, informează-te despre problemele care ajung în faţa deciziei sau implicării tale, informează-te despre lumea în care trăieşti.

Protestează

Dacă le vei face pe primele trei, ultimele două nici că vor mai fi necesare. Dar asta în viitor, când vom fi şi vom trăi astfel. Până atunci nelegiurea şi ciracii săi îşi fac de cap şi e nevoie să fii prezent, luptător conştient şi hotărât.

Nu-ţi cere nimeni să te ocupi de toate problemele lumii; nici nu ai putea şi ar fi o tâmpenie uriaşă în care te-ai risipi trăgând în gol în toate direcţiile. Dar în problemele societăţii noastre, cu care ajungi în contact, reacţionează, semnalează, cere să fie îndreptate, cere o funcţionare a instituţiilor în beneficul semenilor tăi şi nu al şmecherilor, care ocupă posturile din structură.

Trimite scrisori, trimite mail-uri, fă povestea publică, cere ajutor, chiamă-ţi prietenii, cere aplicarea legii, cere schimbarea legii dacă este strâmbă, cere demisia sau demiterea vinovaţilor, iniţiază petiţii, semnează petiţii, acţionează în judecată persoanele şi instituţiile care nu-ţi răspund, nu rezolvă problemele, nu au grijă de oameni.

Ieşi în stradă

Iar atunci când constaţi că demersul tău oficial, legal, documentat, susţinut de argumente, instituţional şi glasul tău decent, cumpătat, dispus la comunicare şi parteneriat nu sunt luate în seamă, atunci ieşi în stradă. Nu aştepta să te cheme altcineva; de exemplu, nu te uita întrebător la liderul de sindicat, în cazul că există un sindicat, pentru că, de cele mai multe ori acesta e parte a sistemului ticăloşit.

Ieşi în stradă cu demnitate, cu calm, hotărât, conştient de drepturile tale încălcate şi de dreptatea ta nerecunoscută, decis să continui până la capăt; dar fără furie, fără orbire, fără violenţă, fără distrugeri, fără anarhie. Demersul tău final trebuie să fie unul al construcţiei şi nu unul al distrugerii.

Ieşi în stradă înarmat cu soluţiile corecte, nu cu bolovani, bâte sau pietre. Ieşi în stradă pentru cei din jurul tău şi nu pentru a ajunge să te cocoţi tu pe un jilţ mai înalt.

Şi nu te teme.

Aşa cum te văd că deja ai devenit, niciun sistem nu-ţi va putea sta împotrivă.