Cei 200 de voluntari ai New Kopel Group spun DA! EDUCAȚIEI (P)

Cei 200 de voluntari ai New Kopel Group spun DA! EDUCAȚIEI (P)

New Kopel Group a căutat mereu oportunități prin care să sprijine societatea în care activează, prin suportul oferit copiilor defavorizați și prin implicarea în proiecte pentru o educație sustenabilă.

Din 16 iunie 2017, cu ajutorul “Ana și Copiii”, toți angajații New Kopel Group vor fi implicați în programul de voluntariat “Always Yes to Education”. Concret, gradual, 200 de voluntari vor merge, în fiecare vineri, la centrul “Ana și Copiii” din București unde vor participa activ la programele de educație gândite pentru copii, împreună cu pedagogii sociali ai ONG-ului (oferirea de instrumente utile pentru o asimilare mai facilă a informațiilor, implicarea în jocuri interactive, precum și oferirea de sprijin pentru teme).

Copiii mai mici, provocări mai mari! Voluntarii New Kopel Group vor acorda suport copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, precum și celor de la clasele intermediare, I- IV.

“E o mare recompensă emoțională să poți da inapoi societății, mai ales când avem în vedere educația celor mici. Copiii au nevoie de hrană pentru a trăi și de educație pentru a crește și a se dezvolta armonios. “Always Yes to Education” este parte din Programul Spune DA!, o inițiativă a New Kopel Group dezvoltată plecând de la un obiectiv specific, acela de a ajuta copiii să învețe și să crească cu sentimentul stimei de sine și al aprecierii pentru o mai bună integrare în societatea viitorului. Sunt primul pe lista de voluntari și am convingerea că întreaga noastră echipă împărtașește această credință.”, a declarat Tal Lahav CEO New Kopel Group

"Educația este cel mai de preț dar pe care îl putem oferi copiilor. Cu acest gând în minte, ca parte esențială a strategiei “Ana și Copiii", ne invităm partenerii să le ofere acestor copii nu doar resursele ci și know how-ul organizației lor.  New Kopel Group, prin cei 200 de voluntari, le oferă copiilor din programul nostru două beneficii esențiale: timpul petrecut cu ei și cunoștințele și abilitățile importante în viitor! Suntem încântați că au demarat acest Program  și încurajăm astfel de inițiative în contextul în care în cei 10 ani de activare pe piață ne-am convins că voluntariatul este una dintre cele mai bune ințiative din orice strategie de CSR”, a declarat Mihaela Voivozeanu, Presedinte “Ana și Copiii”.

În decembrie 2016, SIXT Rent a Car România, parte a New Kopel Group, a obținut certificarea SIXT Glory CSR 2016. Premiul reprezintă dovada aprecierii eforturior companiei în direcția implicării continue în activiăți de CSR menite să sprijine copiii aflați în dificultate. Platforma "Spune Da!", sub care New Kopel Group desfășoară activități de CSR, este deja activă de 3 ani.

Despre New Kopel Group:

Obiectivul New Kopel Group a fost mereu acela de a crea soluții personalizate adaptate nevoilor reale ale clienților. Prin sistemul “One-Stop Shop” oferim servicii integrate clienților care au astfel posibilitatea de a opta pentru unul sau mai multe servicii în funcție de nevoile lor concrete. În prezent, majoritatea clientilor noștri accesează 4 sau 5 servicii simultan. De asemenea, datorită sinergiei Grupului și pentru că dispunem de serviciile de rent-a-car și de leasing operațional, din 2015, ne-am îndreptat atenția spre IMM-uri și spre companiile de tip Start Up. Le oferim acestora accesul la beneficii pe care doar marile companii le au. Pentru mai multe informații vizitați: www.newkopel.ro

Despre Ana și Copiii:

Asociația “Ana și Copiii”, organizație neguvernamentală, având o experiență de aproximativ 10 ani în domeniu, este unul dintre cei mai importanți furnizori privați, acreditați de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în servicii directe pentru copii și adolescenți proveniți din medii defavorizate. În prezent, sprijinim 317 copii din 100 de familii și coordonăm 3 Centre de Zi în județele București, Prahova și Călărași. Beneficiarii programelor “Ana și Copiii” sunt copii proveniți din familii defavorizate, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani și membrii familiilor aparținătoare.

Pentru mai multe informații vizitați: www.anasicopiii.ro

 

 

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News