Volodimir Zelenski anunță când se va termina războiul din Ucraina. Legătura cu alegerile din Statele Unite

Volodimir Zelenski anunță când se va termina războiul din Ucraina. Legătura cu alegerile din Statele Unite Volodimir Zelenski. Sursa foto: administratia-prezidentiala

Ucraina va învinge Rusia până la alegerile prezidențiale din 2024, din SUA, susține Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev susține că nu este îngrijorat de ceea ce se va întâmpla anul viitor în Statele Unite, indiferent cine va ieși învingător. Zelenski a adăugat că Ucraina continuă să se bucure de sprijin bipartisan, pentru război, în Congresul american.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se arată optimist în ceea ce privește finalul războiului cu Rusia, spunând că se va sfârși până la alegerile pentru Casa Albă de anul viitor. Oficialul de la Kiev a declarat că, din acest motiv, rezultatul alegerilor americane nu-l îngrijorează, din perspectiva ajutorului militar și financiar oferit de Washington pentru Kiev.

„Cine știe unde vom fi [la momentul în care vor avea loc alegerile dinSUA]? Eu cred că vom câștiga până atunci”, a declarat Volodimir Zelenski, într-un interviu, după cum relatează BBC.

Pe de altă parte, Volodimir Zelenski a precizat că Ucraina continuă să se bucure de sprijin bipartizan în Congresul american, iar acest lucru contează foarte mult în prezent, conform CNN.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce crede Donald Trump despre război

Declarațiile președintelui ucrainean vin după ce Donald Trump a afirmat, pentru proprii susținători, că dorește ca „oamenii să înceteze să mai moară în acest război”. Donald Trump nu a vrut să spună cine crede că ar trebui să învingă în război, spunând că nu „gândește în termeni care țin de victoria sau de înfrângerea Ucrainei”.

Donald Trump a mai afirmat – în cazul în care va reveni la Casa Albă – se va întâlni cu Volodimir Zelenski și cu Vladimir Putin și va rezolva conflictul din Ucraina „într-o singură zi, în doar 24 de ore”.

Nu este prima oară când Donald Trump face astfel de declarații. În trecut, el s-a arătat dispus să determine Ucraina să renunțe la teritoriile ocupate de Rusia, în schimbul păcii. Și atunci, Trump vorbea de o pace încheiată în 24 de ore.

Statele Unite susțin Ucraina cu echipament militar de miliarde

Întrebat, la CNN, dacă susține acordarea de ajutor militar american Ucrainei, Donald Trump nu s-a angajat într-un astfel de demers, în cazul în care va câștiga nominalizarea republicană la președinție și apoi mandatul la Casa Albă.

Pe de altă parte, Statele Unite, în administrația Biden a oferit un sprijin financiar semnificativ Ucrainei, încă de la momentul în care Rusia a atacat-o, în 24 februarie 2022. Zilele trecute, SUA a anunțat că va acorda încă un pachet de ajutor militar în valoare de 1,2 miliarde de dolari pentru Kiev. Acest ajutor este necesar în vederea lansării contraofensivei împotriva forțelor rusești.

Odată cu noul pachet, valoarea totală a ajutoarelor alocate de SUA se ridică la 36,9 miliarde de dolari,  sub formă de echipament militar și armament, acordat Ucrainei de la începutul războiului.