Volkswagen pregătește cea mai amplă restructurare din istoria sa. Până la 100.000 de locuri de muncă, fi eliminate
- Iulia Moise
- 26 iunie 2026, 18:16
Volkswagen analizează închiderea a patru fabrici din Germania și majorarea programului de reducere a personalului până la aproximativ 100.000 de locuri de muncă, potrivit unor surse apropiate companiei, potrivit agenției Reuters.
Planurile urmează să fie discutate în cadrul unei reuniuni a consiliului de supraveghere programate pentru 9 iulie.
Dacă vor fi aprobate, măsurile ar reprezenta cea mai amplă restructurare din istoria constructorului auto german și vin într-un moment în care grupul se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea concurenței chineze, cu costurile ridicate ale tranziției către automobile electrice și cu efectele tarifelor comerciale.
Patru fabrici ar putea fi închise
Potrivit surselor citate de Reuters și publicația Manager Magazin, unitățile vizate sunt cele din Hanovra, Zwickau și Emden, precum și fabrica Audi din Neckarsulm.
Închiderea acestora ar putea afecta peste 45.000 de angajați. Măsura s-ar adăuga programului de restructurare convenit la finalul anului 2024 împreună cu sindicatele, care prevedea deja aproximativ 50.000 de reduceri de posturi.
Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, le-a prezentat planurile managerilor companiei la începutul acestei săptămâni, încercând să obțină sprijin intern pentru o reorganizare profundă a grupului.
Investiții reduse și reorganizarea grupului
Pe lângă reducerea personalului, Volkswagen intenționează să diminueze investițiile planificate în următorii cinci ani cu aproximativ 15%, până la puțin peste 130 de miliarde de euro.
Manager Magazin mai relatează că Oliver Blume și directorul financiar Arno Antlitz iau în calcul reorganizarea structurii companiei, inclusiv separarea mărcii Volkswagen și a diviziei de componente în entități distincte.
Un purtător de cuvânt al Volkswagen a refuzat să comenteze documentele interne apărute în presă, însă a declarat că „întregul grup, inclusiv mărcile și filialele sale, trebuie să treacă prin schimbări de anvergură”.
Sindicatele anunță că se vor opune
Consiliul angajaților Volkswagen și sindicatul german IG Metall au reacționat imediat după apariția informațiilor, afirmând că se vor opune oricăror planuri de închidere a fabricilor.
„Dacă astfel de planuri vor fi puse în aplicare, vom face tot ce ne stă în putere pentru a le împiedica”, au transmis cele două organizații într-o declarație comună.

Fabrică Volkswagen. Sursa foto: Facebook / Volkswagen
Și statul Saxonia Inferioară, al doilea cel mai mare acționar al Volkswagen, este așteptat să joace un rol important în negocierile privind restructurarea.
Concurența din China pune presiune pe Volkswagen
Volkswagen traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, pe fondul schimbărilor accelerate din industria auto.
Constructorul german a pierdut poziția de lider pe piața chineză în fața companiei BYD în 2024, iar în 2025 a coborât pe locul al treilea, fiind depășit și de Geely.
Potrivit companiei de consultanță AlixPartners, cota de piață a producătorilor auto străini din China a scăzut de la 57% în 2020 la doar 32% în 2025, pe măsură ce mărcile locale și-au consolidat poziția în segmentul vehiculelor electrice.
În paralel, producători chinezi precum BYD, Chery, SAIC și Leapmotor își extind rapid prezența în Europa. Datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că aceste companii și-au dublat cota de piață europeană până în luna mai comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Acțiunile Volkswagen rămân sub presiune
Investitorii au primit cu prudență informațiile privind restructurarea. Acțiunile Volkswagen au continuat să se tranzacționeze în apropierea celor mai scăzute niveluri din ultimii 16 ani, semn că piața rămâne sceptică în privința capacității grupului de a implementa un program de reorganizare de asemenea amploare.
Volkswagen avea 667.164 de angajați la nivel mondial în exercițiul financiar 2025, dintre care aproape 43% lucrează în Germania.