Final de săptămână cu vreme schimbătoare. Canicula persistă, dar sunt așteptate furtuni puternice

Final de săptămână cu vreme schimbătoare. Canicula persistă, dar sunt așteptate furtuni puternicecanicula-furtuna. Sursa foto: AI

În următoarele trei zile, vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării, însă temperaturile vor începe să scadă treptat în unele regiuni. Canicula va persista mai ales în vest și sud, în timp ce instabilitatea atmosferică va aduce vijelii, averse torențiale și grindină în numeroase zone, potrivit ANM.

Vineri aduce caniculă și furtuni în mare parte din țară

Joi, valul de căldură va continua să se intensifice și va cuprinde aproape întreaga țară. În cele mai multe regiuni va fi caniculă, disconfortul termic va rămâne accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 de grade în estul și sud-estul Transilvaniei și nord-vestul Munteniei și 40-41 de grade în Câmpia de Vest. Minimele vor coborî până la 12 grade în depresiunile Carpaților Orientali, în timp ce în Dealurile de Vest și pe litoral vor ajunge la 24-25 de grade, ceea ce va aduce o nouă noapte tropicală, în special în vestul, sudul și estul țării.

Cerul va fi variabil, însă după-amiaza și seara instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența în nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, vestul Munteniei și în zonele montane.

Ce urmează

Valul de căldură va continua și vineri, însă temperaturile vor fi mai scăzute față de ziua precedentă în nord-vest, nord și, pe alocuri, în est. Disconfortul termic va rămâne ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în majoritatea regiunilor.

Canicula va afecta Banatul, local Muntenia și Dobrogea, dar și izolat Oltenia și Moldova. Temperaturile maxime vor varia între 27 de grade în Maramureș și 38 de grade în Banat, iar minimele vor fi cuprinse între 13 și 24 de grade. În sud, sud-est și izolat în sud-vest sunt prognozate nopți tropicale.

După-amiaza și seara sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, iar pe spații restrânse de peste 80 km/h, precum și grindină. Cantitățile de apă pot ajunge local la 30-50 l/mp.

În București, temperatura maximă va fi de aproximativ 35 de grade, iar după-amiaza și seara sunt posibile ploi, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Sâmbătă valul de căldură se restrânge spre sud și vest

Sâmbătă, temperaturile vor continua să scadă în mare parte din țară, însă vestul și sudul vor rămâne sub influența caniculei. Cele mai ridicate valori vor atinge 36 de grade în sudul Olteniei, Munteniei și Banatului.

În restul țării vor fi perioade cu înnorări, averse, descărcări electrice și, izolat, grindină. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.

În Capitală, vremea va rămâne caniculară, cu maxime de 34-35 de grade și disconfort termic accentuat. După-amiaza și seara sunt prognozate averse, descărcări electrice și vijelii.

Vijelie, ciclonul Ashley

Sursa foto: Dreamstime.com

Duminică temperaturile mai scad, dar căldura persistă în sud

Ultima zi a săptămânii va aduce o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor. În sud și izolat în vest, disconfortul termic va rămâne ridicat, iar indicele ITU va atinge sau va depăși pragul critic.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 26 și 34 de grade, iar cele minime între 10 și 22 de grade. La munte, în sud-vest și izolat în sud și sud-est sunt posibile averse și descărcări electrice.

În București, maxima va ajunge la aproximativ 33 de grade. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza nu sunt excluse ploi de scurtă durată, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat.