Dan Voiculescu: România se apropie de o criză economică majoră. Șomaj dublu, inflație ridicată și consum în scădere

Dan Voiculescu: România se apropie de o criză economică majoră. Șomaj dublu, inflație ridicată și consum în scădereDan Voiculescu. Sursa foto: danvoiculescu.net

Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, a avertizat că România se apropie de o criză economică majoră. El consideră că indicatorii macroeconomici vor evidenția o situație dificilă, marcată de inflație mai mare, dobânzi care pot depăși 12%, scăderea consumului și un val iminent de șomaj.

Voiculescu: Rata șomajului se va dubla în acest an

Voiculescu a afirmat că a prezentat, înainte de anunțul ministrului Finanțelor privind intrarea în recesiune, o analiză a indicatorilor macroeconomici și a estimat că inflația ar putea împinge dobânzile peste pragul de 12%.

Totodată, a atras atenția că nivelul consumului va scădea treptat, ceea ce va afecta direct producția. Potrivit prognozei sale, rata reală a șomajului se va dubla în 2025 față de anul anterior, indicele puterii de cumpărare va fi mai redus, iar criminalitatea va crește.

„Din păcate, aceasta este radiografia unei perioade foarte dificile”, a adăugat acesta.

recesiune

recesiune / sursa foto: dreamstime.com

Mesajul pentru antreprenori

Voiculescu a transmis că antreprenorii trebuie să dea dovadă de prudență, iar politicienii să responsabili față de cetățeni.

El a subliniat că este esențial ca oamenii care vor resimți cel mai mult dificultățile acestei perioade să vadă că sacrificiul lor este înțeles, respectat și orientat spre un rezultat pozitiv.

„Națiunea română trebuie să-și mențină demnitatea, onoarea și curajul. Și să nu-și piardă speranța. România a trecut prin vremuri mult mai grele și a supraviețuit”, a mai scris acesta., într-o postare pe blogul său.

Recesiunea, tot mai aproape

Postarea făcută de Voiculescu a apărut după anunțul ministrului Finanțelor privind intrarea României în recesiune. Alexandru Nazare a anunțat miercuri noi măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, printre care o nouă modalitate de taxare a multinaționalelor și introducerea unei taxe pentru coletele comandate de pe platforme de comerț online din afara Uniunii Europene.

Nazare a declarat că țara are nevoie de noi măsuri fiscale pentru a fi pregătită oricând pentru recesiune și să poată anticipa acest risc.

„Da, există riscul unei recesiuni. Este o chestiune normală de care trebuie să luăm act. Este un risc real”, a spus minsitrul, atunci când a fost întrebat despre riscul unei recesiuni.