Vladimir Putin îl apără frenetic pe Donald Trump. ”Sunteți mai răi ca niște prostituate”

Vladimir Putin îl apără frenetic pe Donald Trump. ”Sunteți mai răi ca niște prostituate”

Liderul de la Kremlin le-a transmis celor care ”răspândesc informații false” despre Donald Trump că sunt mai răi decât ”prostituatele”, făcând referire la o serie de informații neconfirmate oficial potrivit cărora serviciile de informații rusești ar deține înregistrări compromițătoare cu președintele ales al SUA, filmat la Moscova în compania unor femei de moravuri ușoare.

 

 

Vladimir Putin susţine că toate acuzațiile la adresa lui Trump sunt o farsă şi că agenţii secreţi ruşi, nu supraveghează fiecare milionar american care vizitează Moscova.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, consideră Putin, toate aceste atacuri, lansate la adresa lui Donald Trump, nu fac decât să arate, în ce stadiu de degradare a ajuns clasa politică americană.

Are şi un argument preşedintele rus, în sprijinul afirmaţiilor sale - îi vine greu să creadă că, primul lucru pe care, l-ar fi făcut Donald Trump, atunci când a vizitat Moscova, ar fi fost să se vadă cu prostituatele ruse, chiar dacă acestea, ar fi cele mai bune din lume.

„Răspândirea de astfel de poveşti false este evident o făcătură. De cum a ajuns, Trump s-a grăbit să se întâlnească cu prostituatele din Moscova. Vorbim de un om matur aici. Dincolo de asta, este un om care, ani la rând, a organizat concursuri de frumuseţe. A socializat cu cele mai frumoase femei din lume. Îmi vine greu să cred că a alergat la un hotel pentru a se întâlni cu fetele noastre de moravuri uşoare. Chiar dacă sunt cele mai bune din lume. Oamenii care comandă farse de genul celor care sunt răspândite acum împotriva preşedintelui-ales al SUA, care le fabrică şi le folosesc în lupta politică, sunt mai răi decât prostituatele. Nu au nicio limită morală”, afirmă Vladimir Putin.