Vladimir Bolea îndeamnă fermierii să discute cu băncile

Vladimir Bolea îndeamnă fermierii să discute cu băncile

Ministrul Agriculturii, Andrei Bolea, spune că instituirea stării de urgență în agricultură nu este o soluție pentru problemele agricultorilor.

El declară că fermierii dispun de toate instrumentele legale pentru a merge la creditori și a cere stoparea penalităților și executărilor silite. Fermierii trebuie să meargă la bănci pentru a-și suspenda plata creditelor și a nu acumula penalități, în baza Certificatului de forță majoră.

Certificatul de forță majoră soluția fermierilor datornici

Vladimir Bolea le sugerează agricultorilor să-și ia certificatul de forță majoră și să meargă la fiecare creditor în parte pentru a cere o pauză la plata datoriilor.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare consideră că nu este oportună instituirea stării de urgență în agricultură. Potrivit ministrului, fermierii din Republica Moldova aflați în incapacitatea de a-și achita datoriile față de bănci sau furnizorii de fertilizanți trebuie să meargă personal la creditori și să le explice situația.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Legislația din Republica Moldova prevede toate instrumentele în baza cărora un agricultor merge și-și sistează toate penalitățile și executările silite. Adică, îți faci actul, cu acel act mergi la Camera de Comerț și Industrie. Camera de Comerț îți oferă certificatul de forță majoră, după care, individual, trebuie să mergi și să discuți cu fiecare creditor în parte.

seceta, agricultorii, ajutoare

Sursa foto: Dreamstime.com

Nu există niciun stat în care ar fi o altă modalitate. Sunt relații comerciale bilaterale. Cineva i-a indus în eroare pe unii din agricultori spunându-le că o astfel de situație efemeră ar putea institui o modalitate în care nimeni nu te întreabă de nimic. Dar nu există așa ceva. Fiecare caz este individual. Tu trebuie să mergi și să vorbești cu cei cărora le ești dator și tu trebuie să le explici cum ai de gând să le dai înapoi acești bani. Nimeni nu neagă necesitatea rambursării banilor, dar toată lumea trebuie să înțeleagă că tu poți da acești bani înapoi”, a spus Vladimir Bolea

Vladimir Bolea nu este de acord cu instituirea stării de urgență

Potrivit ministrului, eliberarea certificatului de forță majoră este singura modalitate legală care poate soluționa problemele fermierilor datornici. Vladimir Bolea spune că fermierii au la dispoziție 100 de milioane de lei, sprijin de la stat, bani acordați fermierilor afectați de secetă.

Probleme pentru fermierii din Republica Moldova

sursa: realitatea.md

„Tu pui toată cărțile pe masă, duci discuții și negocieri clare cu creditorii și îți faci un plan cum să ieși din situația în care ai nimerit. Soluțiile juridice pe tot globul sunt așa cum spun eu. În privința celor 100 de milioane de lei, vom decide împreună cu asociațiile de profil, transparent, calm. Vom elabora regulamentul și vom vedea cum, cât și pentru ce împărțim acești bani. Mulțumim poporului Republicii Moldova pentru aceste 100 de milioane și trebuie să facem o analiză atentă cum să nu mai producem pierderi”, a mai spus ministrul Vladimir Bolea.

Instituirea stării de urgență în agricultură a fost cerută de reprezentanții asociației Forța Fermierilor, în urma secetei ce a afectat agricultura. Dacă nu se va adopta măsura, agricultorii amenință cu proteste.

Revista presei