Virusul care îți fură toate datele personale. Atenție la ce SMS-uri primiți. Poliția Română și SRI au intrat în alertă
- Mihai Soica
- 2 mai 2022, 17:47
Compania Vodafone și-a avertizat toți clienții cu privire la sms-urile ciudate care sunt trimise de hackeri, în cadrul unei acțiuni mai ample de crimă organizată. Din informații confirmate oficial este vorba despre o campanie la scară națională, derulată de hackeri care au cumpărat milioane de numere de telefon de pe darknet.
În ultima perioadă, românii sunt asaltați cu mesaje ciudate, de tipul SMS care sunt primite pe telefoanele mobile. Prin aceste mesaje, abonații sunt sfătuiți să acceseze anumite site-uri. Fie este vorba despre un sms care te îndeamnă să acceseze mesageria vocală deoarece ai primit un mesaj tip voce, fi este vorba despre un alt mesaj care conține doar adresa unui site.
Specialiștii susțin că cele două linkuri dacă sunt activate, automat se instalează în telefonul virus care îți poate ”fura” datele personale, chiar și datele privind contul bancar. Apoi, în mod automat, banii sunt mutați în alte conturi iar păgubitul nu mai poate să facă mare lucru.
„Dorim să te informăm cu privire la riscul unui atac malware ce vizează utilizatorii Android și IOS. Dacă primești un SMS nesolicitat, nu accesa link-ul și șterge SMS-ul din telefon. În cazul în care ai accesat link-ul din SMS, te sfătuim să verifici pagina www.vodafone.ro/fraudă/ pentru a afla ce trebuie să faci mai departe”, este mesajul trimis de Vodafone România, pentru toți abonații companiei de telefonie mobilă.
La Telekom situația este la fel
Cei de la Telekom și-a avertizat și ei abonații să nu deschidă mesajele care li se par suspecte.
¼Un nou malware afectează în prezent telefoanele mobile și circula printr-un SMS conținând un link la accesarea căruia este preluat controlul aplicatiei de mesagerie a telefonului, ceea ce iti poate genera costuri suplimentare semnificative. Verifica pagina https://mobile.telekom.ro/informare-practici-frauduloase/ pentru a afla ce ai de făcut sa fii în siguranță”, se arată în mesajul Telekom.
Virusul care îți fură toate datele personale
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat dacă aceste SMS-uri capcană sunt accesate, un link periculos le va permite hackerilor să aibă acces la telefonul lor. Poliția Română a confirmat informația că această campania agresivă de SMS-uri este un atac cibernetic pe scară largă.
„În cadrul campaniei cu sms-uri capcană lansate de atacatori în perioada Paştelui, unii utilizatori au raportat către Directorat faptul că, după ce au accesat link-ul din mesaj au descărcat şi instalat o aplicaţie maliţioasă pentru Android, denumită ‘Voicemail’. Ulterior, această aplicaţie cerea multiple permisiuni, care, odată acordate, permiteau atacatorilor să spioneze utilizatorul şi să extragă date sensibile legate de activitatea lui pe dispozitiv”, au transmis cei de la DNSC.
Cum scăpați de aplicația periculoasă
Persoanele care au accesat linkul și au instalat aplicația sunt sfătuite să acceseze meniul telefonului și să revină la setările din fabrică ale telefonului.
„În cazul în care aţi instalat şi acordat permisiuni multiple unei astfel de aplicaţii, recomandăm să folosiţi o soluţie de securitate pentru eliminarea acesteia sau să reveniţi la setările din fabrică ale dispozitivului. Nu uitaţi înainte să faceţi un back-up pe o sursă externă a datelor esenţiale pentru dvs. (contacte, imagini, videoclipuri, etc.), pentru a nu le pierde“, se mai arată în comunicat.