Vioricăi Dăncilă i-au răsărit, primăvăratic, niște epoleți la sacou. Dan Andronic descâlcește ițele unei numiri.
- Andrei Teodoru
- 7 iunie 2019, 07:36
Viorica Dăncilă a numit un nou consilier. În locul Ancăi Alexandrescu, după cum au susținut unele ziare. Un nume care a provocat un comentariu din partea analistului Dan Andronic.
Dan Andronic: "Încep să cred că "premierei" Viorica Dăncilă, pe lângă morcovul mare înfipt în urmă cu câteva luni, i-au răsărit, primăvăratic, și niște epoleți la sacou.
Ceea ce trebuie să recunoașteți că nu mai este demult o premieră la Palatul Victoria 🙂 Ca să fie clar, nu mă refer la cei la care vă gândiți cu toții. Dar haideți să căutăm împreună semnele. Eu zic primul: Anton Pisaroglu..."
Cine este acest Anton Pisaroglu a dezvăluit siteul Capital:
Anton Pisaroglu, unul dintre partenerii lui Stone la firma de intelligence Stone Strategic Solutions SRL, s-a născut în 1984 la Tecuci, a absolvit în 2006 Academia de Educație Fizică și Sport din București. Ulterior, a fost timp de 5 ani șeful securității și protocolului la compania imobiliară Monolit Development a lui Dragoș Dobrescu, după care a lucrat timp de 1 an în Germania ca manager de vânzări la dealerul auto Autohaus Maximilian GmbH.
Potrivit CV-ului său, în 2013, timp de 3 luni, a fost consilier de securitate în Africa, în Burkina Faso, pentru compania minieră Pan African Minerals a miliardarului de origine română Frank Timiș.
Articolul poate fi citit integral AICI