În timp ce unul dintre tinerii lideri ai PSD face spume la gură când aude de maghiari şi cere desfiinţarea UDMR, guvernul PSD a decis să aloce bani unei reviste a UDMR care militează deschis pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Toate se întâmplă cu oblăduirea lui Victor Ponta.
Victor Ponta şi PSD practică un joc extrem de făţarnic atât cu UDMR, cât şi cu patriotarzii înspumaţi. Pe de o parte, premierul pozează în susţinător al iubirii interetnice şi cooptează UDMR la guvernare, iar pe de alta îl priveşte complice pe deputatul PSD Bogdan Diaconu care zbiară că UDMR vrea să aplice scenariul ucrainean în România.
„Pentru mine e important ca în România să nu mai existe tensiuni reale între minoritate şi majoritate. UDMR-ul este singurul reprezentant legitim al minorităţii maghiare, pentru că aşa au votat maghiarii”, declara premierul la finalul anului trecut. „Am constatat așa deodată o recrudescență a luptei împotriva maghiarilor”, a adăugat el în martie arătând sever cu degetul către Opoziţia ce acuza pactul pe steaguri secuieşti cu UDMR.
Însă, ce să vezi, cine e cel mai războinic, nevrozat, crizat şi fluturând întruna paloşul în faţa ungurilor? Tocmai unul dintre liderii PSD, deputatul Bogdan Diaconu, parte a noii garnituri de politicieni promovaţi de Victor Ponta. Confruntat cu pericolul maghiar care ameninţă integritatea teritorială a Sectorului 4, colegiu pe care îl reprezintă în Parlament, Diaconu cere de-a dreptul desfiinţarea UDMR şi îi acuză pe partenerii de guvernare ai lui Ponta că vor să ucrainizeze România.
„UDMR trebuie desființat pe modelul Partidului Comunist Român pentru că, de 20 de ani de când se joacă de-a puterea, UDMR chiar a devenit un fel de Partid Comunist Maghiar”, “Mai degrabă, UDMR joacă rolul forțelor secesioniste pro-ruse din Ucraina, care se folosesc de pretextul dreptului minorităților pentru a distruge un stat. Uite așa transformă UDMR România într-o nouă Ucraină” sau “Nu lăsați UDMR să arunce torța în butoiul cu pulbere al enclavizării etnice” sunt mesajele pe care preşedintele executiv al PSD Sector 4 le aruncă insistent în spaţiul public.
Altfel foarte atent la disciplina de partid, Ponta este lovit de orbul găinilor când vine vorba de isteriile lui Bogdan Diaconu, care contrazic fundamental poziţia oficială a PSD. Ba mai mult, premierul a decis să-i provoace o apoplexie colegului său de partid, promovând o decizie prin care se alocă bani de la guvern tocmai pentru promovarea autonomiei secuilor.
Recent, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care publicaţia Szekelyfold (Ținutul Secuiesc) va primi finanţări de 30.000 de lei. După cum spune şi numele, publicaţia are ca principală preocupare susţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Acum, cine şi ce mai înţelege din această poveste? Ponta, „mândru că este român”, susţine financiar tendinţele separatiste din Ardeal, la pachet cu tolerarea naţionalismului primitiv de tip Sectorul 4. Toată această varză paradoxală în care bălteşte PSD nu are decât o singură explicaţie: disperarea lui Ponta de a strânge cât mai multe voturi. Însă încercarea stupidă de a combina substanţe incompatibile, fiecare cu propriul potenţial exploziv, are o finalitate uşor de anticipat.