Violențe în afara stadionului la Csikszereda – Dinamo. Un suporter, amendat și interzis la meciuri
- Iulia Moise
- 15 iulie 2025, 16:29
Jandarm. Sursa foto arhiva EVZJandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă au intervenit, luni seară, pentru asigurarea și restabilirea ordinii publice în zona arenei sportive din Miercurea Ciuc, în contextul meciului disputat între echipele FK Csikszereda și Dinamo București, partidă care s-a încheiat cu scorul de 2-2.
Jandarmii, intervenție promptă
În afara stadionului din Miercurea Ciuc, în zona destinată suporterilor echipei bucureștene, s-au înregistrat altercații între membri ai galeriilor dinamoviste. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, forțele de ordine au intervenit rapid pentru a calma spiritele și a preveni degenerarea conflictului.
În timpul acțiunii, mai mulți suporteri au manifestat un comportament agresiv, aruncând cu obiecte contondente – inclusiv bucăți de bordură – în direcția jandarmilor. Acțiunile violente au determinat intervenția în forță a efectivelor de ordine, care au folosit mijloacele legale pentru a controla situația.
Măsuri ferme împotriva suporterilor agresivi
Conform comunicatului transmis de Jandarmeria Română, nu au fost înregistrate victime în urma incidentelor, iar situația a fost rapid stabilizată.
Forțele de ordine au acționat cu profesionalism și fermitate, utilizând resursele prevăzute de legislație pentru restabilirea ordinii publice.

Jandarmeria. Sursa foto: Arhiva EvZ
După calmarea tensiunilor, suporterii implicați în incidente au fost escortați către mijloacele de transport cu care sosiseră în oraș, aceștia părăsind zona stadionului în direcția Bucureștiului.
Jandarmii, sancțiuni aplicate conform Legii
În urma verificărilor efectuate ulterior incidentelor, o persoană a fost sancționată contravențional în baza Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței în sport.
Aceasta a primit o amendă în valoare de 1.500 de lei, iar împotriva sa a fost instituită și măsura complementară de interzicere a accesului la competiții sportive pentru o perioadă determinată, conform prevederilor legale.
Partida dintre FK Csikszereda și Dinamo București a fost ultimul meci al primei etape din noua ediție a Superligii. Formația gazdă a condus cu 2-0 în primele 11 minute, însă bucureștenii au reușit să egaleze, meciul încheindu-se la egalitate, scor 2-2.