Violența în școli. Nota la purtare va fi esențială pentru admiterea la liceu și facultate
- Cristian Raducanu
- 8 aprilie 2024, 23:52
Sindicaliștii din învățământ vin propun noi măsuri pentru a opri violența în școli. Nota la purtare ar putea fi luată în considerare în media pentru admiterea la liceu sau la facultate. Propunerea sindicaliștilor a ajuns pe masa ministerului Educației.
Noi măsuri pentru a combate violența în școli
Violența în școli a atins cote alarmante, și nu doar la nivel național. Reamintim că la începutul săptămânii trecute un elev de numai 12 ani a deschis focul într-o școală din Finlanda, iar la finalul săptămânii un elev din Franța a fost ucis în bătaie. În tot acest timp, la noi în țară nu a trecut o zi fără ca elevii să fie implicați în cazuri grave de violență.
Prin urmare, speriați de violența în școli, guvernanții și specialiștii în educație au construit un plan de acțiune. Printre măsurile propuse regăsim introducerea sistemelor de supraveghere în școli. Însă, montarea camerelor de supraveghere în unitățile de învățământ a fost criticată de Avocatul Poporului.
Un fenomen scăpat de sub control
Aceeași poziție au avut și experții din educație care au evidențiat că elevii violenți nu vor pune punct agresiunilor nici dacă sunt monitorizați video. În acest context, sindicaliștii propun oficialilor ca violența în școli să fie stopată prin scăderea notei la purtare pentru elevii agresivi. În acest fel, susțin specialiștii, elevii vor răspunde direct pentru faptele comise.
În plus, adaugă sindicaliștii din învățământ, propun introducerea notei la purtare în calcularea mediei la admitere și liceu, astfel încât elevii să se gândească de două ori înainte de a mai agresa un coleg. Cu toate acestea, anumite voci din învățământ consideră că măsura nu este suficientă, în situația în care sunt elevi pentru care liceul pe care îl vor urma nu reprezintă un criteriu important în parcursul academic.
Violența în școli, un fenomen problematic la nivel european
O opinie justificată, în condițiile în care nu toți elevii sunt interesați să frecventeze cursurile unei facultăți. Violența în școli rămâne în continuare una dintre problemele mari ale sistemului de învățământ românesc.
Datele statistice indică faptul că în ultimii șapte ani în școlile din România s-au înregistrat peste 50.000 de astfel de cazuri. Mai grav este faptul că două dintre cazurile recente au implicat folosirea unui spray lacrimogen și a unui cuțit. Ambele cazuri s-au petrecut în Capială.