După câteva săptămâni cu temperaturi scăzute, vremea se schimbă radical în România. Astfel, începând de săptămâna viitoare, maximele vor atinge pragul de 27-28 de grade Celsius, a anunțat directorul ANM.
Vremea se schimbă radical. Temperaturile crescute în întreaga țară
La finalul acestei săptămâni, temperaturile vor înregistra creșteri semnificative. Potrivit anunțului făcut de Elena Mateescu, director al ANM, vremea se va schimba, iar valorile termice specifice sezonului cald se vor întoarce.
„De la finalul acestei săptămâni, temperaturile vor fi în creștere și da, putem să confirmăm, pe baza datelor din acest moment, că maximele pot ajunge până la 27-28 de grade Celsius în majoritatea regiunilor, dar în special cele extracarpatice.”, a precizat Elena Mateescu, director al Administrației de Meteorologie.
Vânt puternic în mai multe zone ale țării
Totuși, meteorologii au anunțat cod galben și portocaliu de vânt pentru următoarele zile. Până la finalul săptămânii, astfel de fenomene se vor înregistra în majoritatea regiunilor. Potrivit ANM, în unele zone vântul va ajunge la 70-80 de kilometri pe oră, la rafală.
„Până atunci, mai discutăm și de fenomene meteorologice care fac obiectul unei atenționări meteorologice de cod galben începând din această dimineață, de la ora 10:00 până mâine seară, la ora 23:00 pentru sudul Banatului, Transilvaniei, dar și zona Carpaților Meridionali. În aceste zone, vântul va avea intensificări la rafală de 55-65 km/h, iar temporar peste 70-80 km/h.”, a adăugat aceasta.
Codul portocaliu va în vigoare în această seară, la ora 21:0. Avertizarea este valabilă până mâine la ora 12:00 și vizează județul Caraș-Severin, transmit meteorologii. Conform acestora, în regiunea respectivă, viteza vântului va fi cuprinsă între 80 și 85 km/h, iar temporar va atinge 90 km/h.
Se schimbă vremea. Temperaturi ridicate în acest weekend
Valorile termice vor crește la finalul acestei săptămâni. Conform ANM, mercurul va urca în termometre până la maxima de 28 de grade. De asemenea, vremea continuă să se încălzească și pe parcursul săptămânii următoare.
„Dacă astăzi contăm pe 15-24 de grade, de sâmbătă deja contăm pe valori de până la 27 de grade, duminică 28 de grade. Şi săptămâna viitoare, vorbim de același ecart care va caracteriza, mai ales în regiunile extracarpatice, o vreme mai caldă decât în mod obișnuit inclusiv în Capitală, maxime de peste 25-26 de grade Celsius, pragul unei zile de vară", a mai spus directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.