Vietnamezii pot transporta aproape orice cu scuterul. Imagini haioase surprinse pe străzile din ţara asiatică | GALERIE FOTO

Vietnamezii pot transporta aproape orice cu scuterul. Imagini haioase surprinse pe străzile din ţara asiatică | GALERIE FOTO

Vietnamezii obişnuiesc să transporte cantităţi foarte mari prin intermediul vehiculelor pe două roţi. Acest lucru i-a atras atenţia şi lui Hans Kemp, un fotograf de origine olandeză, care a realizat o serie de fotografii pe străzile Vietnamului.

Potrivit mymodernmet.com, astfel de comercianţi se găsesc pe aproape toate străzile din ţara asiatică.

Kemp explică fenomenul prin faptul că vietnamezii vor mereu să consume produse proaspete, astfel că acestea ajung de la producător la consumator direct din fermă, abator sau doc, fără a mai trece prin magazine. "În loc să fie transportate cantităţi mari din prima, sunt transportate cantităţi mici, în mai multe rânduri, iar vehiculul pe două roţi este modalitatea ideală", adaugă olandezul.

Tot acesta spune că, în Vietnam, aproape fiecare casă are cel puţin câte o bicicletă sau un scuter. În oraşe, pe străzile înguste sau aglomerate, acest mijloc este cel mai rapid mod de a transporta oamenii şi marfa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Hansk Kemp a realizat nu mai puţin de 148 de fotografii color în cadrul proiectului său. De altfel, olandezul trăieşte de 27 de ani în Asia şi a realizat o serie de albume în care surprinde modul de viaţă asiatic. Fotografiile sale fac parte dintr-o colecţie permanentă a Muzeului de Arte Frumoase din Taiwan.