Zilele trecute fotoreporterii EVZ l-au întâlnit pe George la terasa unui cunoscut restaurant din zona de Nord a Capitalei. Acolo s-a întâlnit cu iubita lui, Viviana Sposub și sora acesteia Bianca.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/11

După ce au băut împreună un pahar de vin și au mâncat ceva, fetele au plecat în treaba lor, iar George în a lui. În momentul de față, din punct de vedere profesional, primordial este să pună la punct toate detaliile filmului „Scrisoare către Ceaușescu” acolo unde nu doar că interpretează rolul principal, dar toată acțiunea filmului se învârte în jurul copilăriei sale.

„Inspirat dintr-o poveste reală care stă și la baza romanului meu de debut, care va fi lansat în luna noiembrie a acestui an, „Scrisoare către Ceaușescu” prezintă situații dramatice prin care mama mea, terorizată fiind de al ei soț, a trebuit să treacă în anii de final ai dictaturii comuniste. Însă nici nepăsarea celor din jurul ei și nici amenințarea morții nu au oprit-o pe aceasta din a lupta pentru binele ei și al copiilor. Deși este un manifest împotriva violenței domestice, „Scrisoare către Ceaușescu” reprezintă, de asemenea, un imbold pentru toți cei care nu văd sensul zilei de mâine și se complac în situații distructive”, a spus George Burcea cu privire la filmul său.

Filmări amânate din cauza fondurilor

Abia anul viitor, în iarnă, George Burcea speră să termine de filmat acest lungmetraj, căci, în momentul de față este în căutare de fonduri. Așa că, după ce s-a despărțit de Viviana și sora acesteia, George a pornit la pas prin București. Echipat cu un rucsac în care cel mai probabil ținea documentația de care are nevoie pentru diferite filmări, fostul soț al Andreei Bălan a vorbit încontinuu la telefon, a dat mesaje și email-uri. La un moment, pentru că a rămas fără permis de conducere, actorul a chemat un Uber ca să-l ducă până la sediul Ministerului Energiei. Aici, George a mers pentru a obține niște aprobări pentru locurile de filmare. Interesul lui Burcea de a da drumul cât mai repede la filmări este cu atât mai mare cu cât, el îl va interpreta pe Carol, un om pentru care statutul social este mai important decât familia. Latura psihotică a personajului este amplificată de băutură, iar în momentul în care consumă alcool, soțul model și tatăl iubitor sunt înlocuiți de un monstru crud care spulberă totul ce-i stă în cale. Cu acest rol George își va înfrunta proprii demoni căci personajul pe care îl interpretează este chiar propriul tată. Din distribuție mai fac parte, Catrinel Marlon, care o va interpreta pe mama lui Burcea, dar și actori precum Marius Manole, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Toma Cuzin, Adrian Titieni, Răzvan Vasilescu, dar și actuala lui iubită Viviana Sposub.