Victoraș Iacob, moment halucinant în direct: „Îi voi antrena pe Messi și Suarez!”
- Cristian Istrate
- 13 aprilie 2019, 22:46
Fostul atacant al FCSB, Victoraș Iacob, a oferit o declarație care a stârnit surprinderea multora: el susține că este aproape de a deveni manager la prima echipă a celor de la FC Barcelona.
Victoraș Iacob, care ar fi urmat cursurile de la The Johan Cruyff Institute din Barcelona, a solicitat o intervenție în emisiunea moderată de Gabi Safta la Radio Sport 1. Acesta a dorit să anunțe că ar fi în discuții avansate pentru a-i antrena pe Messi și Suarez, informează Gsp.
„Confirm știrea: sunt posibil manager-antrenor, să te ții bine!, la FC Barcelona. Noul antrenor la Fotbal Club Barcelona”, a declarat Iacob la emisiunea „Gol după gol”.
Moderatorul Gabi Safta a părut șocat și a cerut mai multe detalii: „La ce categorie de vârstă?”.
Victoraș Iacob a replicat: „La categoria principală! E o responsabilitate și confirm această știre, în caz că va apărea. Cred că a ajuns și la Barcelona. Cam astea sunt noutățile”.
Întrebat despre momentul posibilei numiri, fostul atacant de la FCSB a fost misterios:
„Asta e o discuție personală. O să ne auzim foarte bine și în alte emisiuni. Sunt puțin exclusivist din acest punct de vedere. E vorba de o posibilă mutare în viitor. Sunt discuțiile pe care le-am avut și atât. Pentru moment, doar atât pot declara. Sunt și emoțiile de rigoare.”, a adăugat Victoraș Iacob.
În octombrie 2017, Iacob a mai surprins audiența cu un alt moment Acesta a negat că ar fi iubitul Simonei Halep, deși nimeni nu scrisese despre asta:
„Nu știu dacă a auzit și ea, dar țin eu să fac o remarcă. La urechile mele au ajuns niște zvonuri legate de o eventuală relație dintre mine și Simona Halep. Dar nu este nimic adevărat! Probabil că ea nu știe nimic, așa că din acest punct de vedere trebuie să clarificăm situația. Și eu am fost luat prin surprindere de aceste zvonuri. În rest, îi urez suces!”, a declarat Victoraș Iacob.