Victor Ponta, revoltat pentru că românilor li se distrage atenția de la adevăratele probleme ale țării. „Subiectul economie nu contează”

Victor Ponta, revoltat pentru că românilor li se distrage atenția de la adevăratele probleme ale țării. „Subiectul economie nu contează”Sursă: LCVA | Dreamstime.com

Fostul premier al României, Victor Ponta, a explicat cum guvernanții României încearcă să distragă atenția românilor de la adevăratele probleme cu care se confruntă țara noastră, prin insuflarea unor subiecte care nu reprezintă o așa mare urgență.

Victor Ponta a sugerat că prin subiecte precum administrarea pastilelor de iod sau războiul din Ucraina, atenția românilor este direcționată de la problemele economice care trebuie gestionate cu urgență.

El s-a arătat revoltat că în România se abordează teme ce curpind războiul din Ucraina sau Covid, dar nu se pune accentul pe problema inflației ce trebuie gestionată, pe incompetența unor politicieni sau pe problema birocrației.

În opinia politicianului, românii ar fi mult mai preocupați de creşterea excesivă a preţurilor şi a dobânzilor.

„Subiectul economiei nu contează”

El a mai afirmat că subiectul economiei nu contează în țara noastră. „România e atipică pentru că aici subiectul economie nu contează”.

„Dacă vă uitați la declarațiile preşedintelui, ale premierului din ultimele două luni, nu e nicio declaraţie despre ce facem cu inflaţia. A zis domnul Iohannis că inflaţia e din cauza lui Putin. Ce facem cu  economia, cu investitorii, cu producătorii români? Păi să ajutăm Ucraina”, a precizat Ponta.

Acesta a mai făcut o comparație între România și Statele Unite, precizând că la americani cele mai importante subiecte de interes sunt reprezentate de prețul la carburanți, de prețul la școli, de salarii și de inflație. Politicianul a mai spus că probabil acest subiect nu este de interes pentru alegători.

Românilor li se atrage atenția cu teme prestabilite     

Făcând referire la ampla discuție ce s-a inscat în urma declarațiilor ministrului Alexandru Rafila despre pastila de iod, Victor Ponta a explicat că povestea cu pastilele de iod este „încă o manipulare. Prosteală, să înțeleagă toți”.

El a spus că dacă vine bomba nucleară, oricum pastilele „alea ridicole” nu au cum să ne ajute.

„Ar trebuie să vorbim de Ucraina, de Covid, de cum ajutăm Moldova cu pastile de iod - când îi ajutam în 2014 cu grădinițe, spitale și ambulanțe nu era bine – doar să nu vorbim despre inflație, criza economică, distrugerea firmelor românești, birocrație, nepotism, incompetenți în funcții înalte, cumpărat de avioane vechi și scumpe pentru promovare personală”, a precizat Victor Ponta, revoltat, potrivit româniatv.net.

Ne puteți urmări și pe Google News