Victor Ponta, o nouă lovitură dată PSD-ului. A reușit să obțină transferul
- Andrei Calin
- 14 iulie 2020, 06:09
O mișcare interesantă s-a produs în teritoriu, după ce PSD a pierdut un om în favoarea Pro România.
Pro România, partidul condus de fostul premier Victor Ponta, a reușit să înregimenteze un membru al Partidului Social Democrat. Este vorba despre Emilia Arcan, senator, care în cadrul alegerilor locale va candida pentru șfia Consiliului Județean Neamț. Anunțul a fost făcut, luni, pe contul de Facebook al celor de la Pro România.
„Astăzi, PRO România Neamț își întărește echipa.
Senatorul Emilia Arcan a demisionat din PSD pentru că nu a vrut să renunțe la principiile în care crede și a optat pentru continuitatea politicilor social democrate, devenind membru PRO România Neamț”, au scris cei de la Pro România. În continuarea mesajului, oamenii lui Victor Ponta i-au atacat pe rivalii de la PNL și PSD, reproșându-le faptul că nu au anunțat încă numele candidaților la nivelul organizațiilor din județul Neamț.
Scenariul lui Ponta privind alegerile locale. Cine va câștiga
Zâzanie în Pro România pe marginea moțiunii de cenzură. Victor Ponta, ignorat de colegi
„Dacă cele două partide care domină astăzi scena politică din România într-un mod păgubos (PSD și PNL) nu au avut curajul să-și anunțe candidații la nivelul organizațiilor din județul Neamț, noi o facem astăzi în virtutea unor strategii, politici și demersuri care să susțină agenda publică a cetățenilor din județul Neamț, să contribuie la o reformă administrativă și, cel mai important, să contribuie la creșterea calității vieții celor care își duc traiul în județul nostru.
Candidat pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Neamț - Emilia Arcan Candidat pentru funcția de primar al Municipiului Piatra Neamț - Liviu Harbuz”, au spus membrii Pro România Neamț, care au mai afirmat: „Când PNL și PSD își vor anunța candidaturile, vom știi dacă asistăm din nou la un blat politic (cine cui cedează Consiliul Județean și Primăria Municipiului Piatra Neamț).
Suntem determinați să facem o altfel de politică: fără blaturi, fără interese de găști politice, fără penali. La Neamț, schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi, prin noi, nemțenii.”