Victor Ponta despre DNA: ”Traian Băsescu nu a vrut-o pe Kovesi acolo.DNA este mult mai independent decât în 2012”
- Alexandra Ciliac
- 11 iulie 2014, 12:06
Într-un interviu pentru Evenimentul zilei, premierul Victor Ponta explică motivele din spatele nominalizării Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA.
”Traian Băsescu nu a vrut-o pe Kovesi acolo inițial. După aceea, sigur că a fost de acord. Nu mai știu de ce nu a vrut-o, am memorie selectivă. Eu am considerat că este persoana care se bucură de credibilitate, nu în fața mea, a partidului și a guvernului, ci a instituțiilor internaționale care monitorizează starea Justiției în România și de aceea am propus-o. Mă bucur căci se pare că a fost o soluție de succes. Atunci am discutat cu Crin Antonescu și a fost de acord și apoi s-a delimitat public de mine. Era un lucru pe care l-am stabilit între noi. Am avut mai multe momente în care am spus: eu nu candidez la prezidențiale, pot să suport anumite costuri electorale, lasă-mă pe mine să fac lucrurile nepopulare. Era corect așa, din moment ce el era candidatul la prezidențiale”, a declarat premierul.
”În decembrie, hai să mergem la Traian Băsescu și să închidem problema guvernului, pentru că varianta cealaltă era ca Traian Băsescu să nu numească premier de la USL, noi îl suspendam în ianuarie, referendum în februarie și, în 2013, era criză politică. Crin a fost de acord, am semnat după aceea eu mi-am asumat. Și la fel am făcut și cu Tiberiu Nițu și Kovesi: eu îi voi propune, lasă că mă critică pe mine cine mă are de criticat. La fel a fost cu Roșia Montană. Am discutat împreună înainte de a trimite proiectul de lege în Parlament. Acolo a exagerat cu critica la adresa mea. La fel a fost cu Legea amnistiei. Lucrurile acestea, dintr-un scenariu convenit. S-au dus dincolo și nu mi s-a mai părut corect.”, a spus șeful Executivului.
”Traian Băsescu îl dorea pe dl. Morar neapărat la Parchetul General și nu a insistat pentru altă persoană. Asta a fost intenția dânsului și am spus că nu îl voi propune niciodată. Cu dna Kovesi a insistat la televizor. Cu mine, nu. În continuare cred că dosarele făcute în perioada referendumului de dl. Morar sunt dosare politice. Eu n-am oprit mersul Justiției. Azi cred că DNA este mult mai independent decât în 2012”, a mai spus Ponta.
”La Bruxelles a fost și un joc politic o perioadă. Mă uitam peste negocierile care se fac la nivel european și constatam că, pentru portofoliul pe justiție al lui Reding, singura propunere e a Ungariei. Ideea de justiție independentă nu o faci pentru Bruxelles sau pentru Washington. E un lucru bun pentru România și, cu cât mai puține vor fi momentele de suspiciune, cu atât mai bine”, a încheiat prim-ministrul.