Vicepreședintele SUA, Joe Biden, în vizită de două zile în România
- Andreea Udrea, consultant politic
- 20 mai 2014, 00:00
Aflat în România la invitația președintelui Traian Băsescu, Biden va discuta cu oficialii de la București despre implicațiile crizei din Ucraina.
Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, își începe astăzi vizita de două zile în România, a doua pe care acesta o efectuează în țara noastră. Biden a mai vizitat România în octombrie 2009. Discuțiile vin în contextul escaladării crizei din Ucraina și vor viza, potrivit Casei Albe, reacția comunității internaționale la acțiunile Rusiei în statul învecinat, dar și necesitatea consolidării relaţiilor economice cu România, în special prin intermediul Acordului de liberschimb UE-SUA, în curs de negociere.
Președintele Traian Băsescu i-a adresat vicepreședintelui american Joe Biden invitația de a vizita România, a anunțat șeful statului săptămâna trecută. Acesta a adăugat că la Bucureşti va veni şi şeful Pentagonului. „Doresc să-şi facă obligaţiile de partener strategic faţă de România şi prin semnificaţia vizitelor pe care le fac în perioada următoare, şi prin contribuţii directe la creşterea nivelul de securitate al României şi al regiunii”, a spus șeful statului.
Întâlnire la vârf
Vicepreședintele SUA, Joe Biden, va participa la o întâlnire la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu. La discuții au fost invitați și premierul Victor Ponta, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Programul vizitei sale nu a fost făcut însă public, până în acest moment, din rațiuni de securitate.
Premierul Victor Ponta i-a cerut vicepremierului Gabriel Oprea să ia măsurile necesare pentru ca vizita vicepreşedintelui american să se desfăşoare în condiţii de siguranţă maximă.