Moartea Corneliei Catanga a căzut ca un trăsnet în lumea showbiz-ului românesc. Cu toate că a avut o carieră demnă de invidiat, viața regretatei artiste a fost marcată de multă suferință.
Moartea Corneliei Catanga a luat prin surprindere pe toată lumea, vestea căzând ca un trăsnet, atât peste apropiații regretatei artiste, cât și peste fani.
Cornelia Catanga a fost una dintre cele mai iubite artiste din România, iar de-a lungul timpului a reușit să își croiască o carieră demnă de invidiat. Drumul acesteia în viață nu a fost unul deloc ușor. Cu toate că era iubită și apreciată de milioane de oameni, viața artistei a fost marcată de multă suferință și lipsuri.
În exclusivitate pentru Antena Stars, Aurel Pădureanu, cel cu care Cornelia Catanga a împărțit scena și viața, a declarat că suferă extraordinar de mult după ce cea care i-a fost parteneră a murit.
„Mi-a luat Dumnezeu ce am avut mai scump pe lumea asta, aerul meu, sufletul meu, inima mea. Noi ne-am iubit enorm de mult, enorm. Și eram singurul cuplu adevărat din muzică. Mi-a plecat jumătatea și e greu. Despărțirea asta este cea mai nenorocită, cea mai cruntă. Nimeni nu își poate da seama, doar cel care este și suferă. Degeaba îți vine cineva de pe margine și îi zice să te întărești că e foarte greu.”, a spus Aurel Pădureanu.
Aurel Pădureanu a mai ținut să precizeze că deși multe persoane o plâng pe Cornelia Catanga și susțin că o să le lipsească, când artista avea nevoie de ajutor toți au lăsat-o singură. De-a lungul vieții, artista a fost foarte dezamăgită de mulți oameni apropiați ei.
„Cornelia, cu ani în urmă, când a avut stop cardio-respirator și a făcut infarct miocardic și atunci striga pentru că simțea nevoia să aibă undeva să stea pentru copilul ei. Nimeni. (...) A murit cu focul ăsta, Cornelia. Că a mințit-o majoritatea. Nu au putut să rezolve nimic. Îi simt lipsa în fiecare zi și în fiecare minut. Îmi vine să zbier. Îi simt lipsa. Vreau să mă ierte Dumnezeu. Asemenea nenorocire ce s-a năpustit asupra familiei mele”, a mai spus Aurel Pădureanu.