Ultima dezvăluire despre Cornelia Catanga. E un artist care a cunoscut-o bine
- Daniel Magureanu
- 27 martie 2021, 16:43
Cunoscutul interpret de muzică populară Grigore Leșe a vorbit sâmbătă despre moartea celebrei cântăreţe Cornelia Catanga, a cărei înmormântare a stârnit un imens scandal.
Ultima dezvăluire despre Cornelia Catanga. E un artist care a cunoscut-o bine. În exclusivitate la Antena 3, Grigore Leşe a vorbit despre greutăţile din viaţa regretatei cântăreţe de muzică de petrecere.
În cadrul emisiunii „De-a viaţa ascunselea cu Florentina Fântanaru”, artistul a avut numai cuvinte de laudă la adresa cântăreţe. „Dumnezeu să o ierte pe Cornelia. Am făcut cu ea o emisiune acum un an şi jumătate. Am urmărit ce se vorbeşte despre Cornelia Catanga. Multe se vorbesc şi se vorbeşte puţin despre muzica pe care a performat-o Cornelia Catanga. Cum a fost viaţa ei…
Ea mi-a povestit când a fost la mine la emisiune. Nimeni nu s-a ocupat serios de frământările ei. Pentru ea a fost o suferinţă. Mi-a povestit asta cu mult patos. Trebuie să fim mai reţinuţi când vorbim de un om, că nu ştii ce are în suflet şi cât de tare îl poţi supăra.
Ultima dezvăluire despre Cornelia Catanga
Când avem posibilitatea de a vorbi despre ea, trebuie să vorbim puţin. Eu asta am învăţat. Trebuie să cultivăm simplitatea. Moartea face parte din noi. Noi ne petrecem viaţa în lumea asta. Ea, Catanga, a dezlegat lumea atâta cât a putut.
Asta e viaţa, aşa sunt artiştii. Nu trebuie să intrăm în problemele lor financiare… Că unde va fi îngropată?... Ea a cântat, ne-a bucurat, a participat la concerte, a fost în emisiuni, a avut o familie foarte frumoasă. Întâlnirea cu Cornelia Catanga mi-a produs mare bucurie.
Am cunoscut-o mai bine şi mi-a povestit cum e viaţa ei, cum cântă. Mi-a spus că atunci când cântă este foarte fericită”, a spus Grigore Leşe. Amintim că trupul neînsufleţit al artistei a fost dusă şi înmormântată azi la Cimitirul Ghencea Civil. Din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, a fost o ceremonie restrânsă.
Înaintea acestui eveniment a izbucnit un scandal de proporţii între familie şi reprezentanţii spitalului. Aici s-a ajuns după ce apropiaţii artistei ar fi vrut ca trupul ei să fie depus la capelă.
Scandal înainte de înmormântare
Fanii artistei ar fi putut să vină acolo şi să-şi ia rămas-bun, dar confirmarea infecţiei cu Covid-19 la răposată a impus procedura specială. Familia greu încercată şi-ar fi dorit o ceremonie religioasă mai amplă, cu invitaţi şi admiratori ai regretatei artiste.
Sursa citată aminteşte că pe certificatul medico-legal ar scrie că celebra Cornelia Catanga ar fi murit din Covid-19. Totuşi, soţul artistei, Aurel Pădureanu, a devoalat că ea s-a testat pentru Covid-19 în urmă cu două zile. Atunci a început să se simtă rău, iar rezultatul testului ar fi fost negativ.
Ulterior, ea a fost transferată la spital și în câteva ore starea ei s-a agravat. După ce a decedat, familia a spus că artista nu a murit din cauza Covid-19, fapt pentru care ar fi vrut să o îngroape creștinește.
Aurel Pădureanu a fost contactat de fosta senatoare AUR Diana Șoșoacă, care l-a sfătuit să ceară necropsie şi să nu o îngroape pe Cornelia Catanga, conform Antena 3.