Via și libertatea | RELIGIE

Via și libertatea | RELIGIE

Nu ostenesc să repet din acest colț de pagină că singurul lucru pe care Dumnezeu nu îl poate face este să-l oblige pe Om să facă ceva.

În fața libertății Omului, Atotputernicul este neputincios. Această „neputință” programată a lui Dumnezeu față de Creația Sa nu are limită: merge chiar până la a Se lăsa ucis de ea. De aceea, pericopa evanghelică din duminica aceasta, a 13-a după Rusalii, este cu adevă- rat înfricoșătoare.

Iisus spune următoarea pildă: „Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit o vie și a împrejmuit-o cu gard; a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui de roade, dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.”

Un alt rând de slujitori, trimiși de stăpân, au aceeași soartă. Atunci, stăpânul îl trimite pe însuși fiul său, sperând că lucrătorii se vor rușina. Efectul este și mai groaznic.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acesta este moștenitorul - și-au zis ei – veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui!”. Ceea ce se și întâmplă. Aici pilda lui Iisus se încheie brusc, cu o întrebare adresată auditoriului: „Deci când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?”. Cei de față dau un răspuns de bunsimț: „Pe cei răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor.”. Atunci, Iisus rostește celebrele fraze despre „piatra din capul unghiului”, disprețuită de ziditori.

Cea mai mare tentație este să considerăm că pilda se referă exclusiv la poporul evreu, care L-a omorât pe Dumnezeu. Să considerăm că, odată luată de la iudei și dată creștinilor, aceștia vor stăpâni Via până la sfârșitul timpului, necondiționat. Eroare!

Condiția este să-i dea Stăpânului roadele la vremea lor. Mereu. Altminteri, dacă și noi, cei de azi, folosim libertatea primită pentru a-I întoarce spatele, sau, mai rău, a-L ucide pe Fiul Stăpânului, vom plăti. Vom fi zdrobiți de „piatra din capul unghiului”, la care nu am luat seamă.