Veşti pentru românii din Italia. TAROM are un anunţ de ultimă oră

Veşti pentru românii din Italia. TAROM are un anunţ de ultimă oră

Reprezentanţii companiei aeriene TAROM au anunţat că de vineri vor fi reluate cursele între Bucureşti şi Roma (Aeroportul Fiumicino), cu două zboruri săptămânale, luni şi vineri.

Programul zborurilor celor două curse este: RO 403 - decolare de la Bucureşti 9:45, aterizare la Roma 10:55, RO404 - decolare de la Roma 11:45, aterizare la Bucureşti 15:00.

„Bagajele de mână trebuie să fie depozitate sub scaunul din faţa fiecărui pasager, conform reglementărilor emise de autorităţile din Italia.

Masca chirurgicală trebuie purtată în permanenţă de la intrarea în aeroportul de plecare până la ieşirea din aeroportul de destinaţie”, a transmis TAROM.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, toţi pasagerii care călătoresc în/din Italia trebuie să completeze o declaraţie.

Acest demers este valabil dacă au călătorit în ultimele 14 zile în ţări din afara celor menţionate (ţările UE, ţări din zona Schengen, Marea Britanie şi irlanda de Nord, Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican).

De altfel, amintim că recent, compania TAROM a reluat zborurile şi pe ruta București – Chișinău și retur, cu o frecvență de patru curse pe săptămână.

Conform informării de pe pagina de Facebook a companiei, cursele vor avea loc în zilele de luni, joi, vineri şi duminică.

De asememea, la 30 iunie 2020, Tarom anunţa vești foarte bune şi pentru românii care avea planuri de vacanţă în Grecia.

La capătul mai multor luni de restricții, compania aeriană TAROM a reluat zborurile către și dinspre țara europeană.

În noul context, vor fi operate zboruri spre/dinspre Atena în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, şi Salonic joi şi duminică.

Există câteva reguli și pentru pasageri, conform TAROM, care a transmis a ultimele măsuri adoptate de guvernul grec, începând cu 1 iulie.

Astfel, toţi pasagerii care aterizează pe orice aeroport din Grecia au obligaţia de a completa formularul The Passenger Locator Form (PLF) cu 48 de ore înainte de zborul de intrare în Grecia.

Formularul poate fi descărcat de pe https://travel.gov.gr/#/.

Când vor ajunge la bord, pasagerii vor fi nevoiți să completeze un alt formular care va fi predat în momentul în care autoritățile competente vor solicita acest lucru.

Totodată, de la 1 iulie, pasagerii sosiţi pe aeroporturile greceşti din călătorii internaţionale vor putea fi testaţi aleatoriu pentru Covid-19.