Veștea vrea schimbări radicale în Sănătate. Mai puține locuri în spitale, salarii după performanță și controale mai aspre

Veștea vrea schimbări radicale în Sănătate. Mai puține locuri în spitale, salarii după performanță și controale mai asprespital / sursa foto> dreamstime.com

Sistemul sanitar ar putea trece prin una dintre cele mai ample transformări din ultimii ani, potrivit Programului de Guvernare 2026–2028 prezentat de premierul desemnat Adrian Veștea. Documentul propune măsuri care vizează reorganizarea spitalelor, schimbarea modului de remunerare a personalului medical și întărirea controalelor privind acordarea concediilor medicale.

Veștea pregătește reforma Sănătății. Tăieri masive, salarii după performanță și controale la concediile medicale

Una dintre cele mai importante schimbări anunțate este reducerea cu peste 20% a numărului de paturi destinate spitalizării continue până în anul 2030.

Autoritățile susțin că măsura urmărește adaptarea sistemului la nevoile actuale ale pacienților și orientarea către servicii medicale oferite în ambulatoriu sau în comunitate.

Val de schimbări

În paralel, Executivul intenționează să introducă un sistem de salarizare bazat pe performanță pentru medici.

Sporurile acordate personalului din spitale ar urma să fie calculate în funcție de volumul și complexitatea serviciilor medicale prestate, în încercarea de a recompensa eficiența și rezultatele profesionale.

Adrian Veștea

Adrian Veștea / sursa foto: captură video

Managementul spitalelor, evaluat după criterii de performanță

Programul prevede și măsuri pentru creșterea eficienței administrative a unităților sanitare. Managerii și șefii de secție vor fi evaluați pe baza unor indicatori de performanță, iar spitalele vor putea forma consorții pentru realizarea de achiziții comune la nivel local, regional sau național.

Autoritățile consideră că aceste parteneriate ar putea reduce costurile și ar permite utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile.

Veștea vrea controale mai aspre. Concediile medicale, în atenția autorităților

Un alt capitol important al reformei vizează sistemul concediilor medicale. Guvernul își propune să crească numărul contribuabililor la sistemul de asigurări de sănătate și să limiteze situațiile în care concediile sunt acordate fără justificare medicală reală.

În acest sens, sunt anunțate verificări atât asupra medicilor care eliberează concediile, cât și asupra persoanelor care beneficiază de acestea. Executivul susține că măsurile urmăresc combaterea abuzurilor și protejarea fondurilor sistemului public de sănătate.

Condiții mai stricte pentru furnizorii privați

Programul introduce și reguli noi pentru unitățile medicale private care colaborează cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Acestea vor trebui să demonstreze că cel puțin 80% din personal este angajat cu normă întreagă pentru a putea menține contractele cu statul.

De asemenea, cadrele medicale din sistemul public care desfășoară activități private în timpul programului de lucru riscă sancțiuni severe, inclusiv încetarea raporturilor de muncă.

Reorganizarea unităților cu activitate redusă

Spitalele care înregistrează un grad scăzut de ocupare și oferă servicii considerate ineficiente ar putea fi reorganizate. În funcție de necesitățile locale, acestea ar putea fi transformate în centre de recuperare medicală, ambulatorii sau unități specializate în îngrijiri paliative.

Guvernul argumentează că această restructurare ar permite utilizarea mai eficientă a infrastructurii medicale existente.

Investiții în infrastructură și servicii comunitare

Pe lângă măsurile de reorganizare, programul include investiții în dezvoltarea unei rețele naționale de centre medicale comunitare, în special în mediul rural și în localitățile mici. Aceste centre ar urma să ofere servicii integrate, inclusiv telemedicină, asistență stomatologică și farmacie comunitară.

Totodată, Executivul își propune continuarea proiectelor pentru spitalele regionale din Iași, Cluj-Napoca și Craiova, finanțate inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Documentul menționează și posibilitatea extinderii rețelei de spitale regionale în viitor.

Un alt obiectiv major este modernizarea infrastructurii digitale din sănătate. Programul prevede dezvoltarea unei noi platforme informatice pentru sistemul de asigurări de sănătate, funcționalizarea completă a dosarului electronic de sănătate și extinderea serviciilor de telemedicină.