

Plafonarea în privința valorii punctului-amendă este stabilită de câțiva ani de Guvern. În funcție de această valoare sunt stabilite toate amenzile rutiere din țara noastră. În acest sens, autoritățile au anunțat că această plafonare va continua și în anul 2023. Proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) a fost pus marți seara, 29 noiembrie, în dezbatere de membrii Ministerului de Finanțe condus de Adrian Câciu.
Ministrul a declarat, în urmă cu câteva zile. că punctul de amendă nu va fi majorat anul viitor chiar dacă salariile vor crește. Proiectul OUG pus în dezbatere de membrii ministerului Finanțelor stabilește că și în anul care urmează punctul-amendă să rămână la valoarea de 145 de lei. Așadar, este vorba de o nouă plafonare a valorii. Acest lucru va deveni oficial abia după ce ordonanța e adoptată și publicată în Monitorul Oficial.
Codul Rutier arată că (OUG nr. 195/2002) punctul-amendă e cel care stă la baza calculului amenzilor rutiere. Punctul de amendă reprezintă „10% din salariul minim brut”. Ultima dată când a fost calculat la această valoare a fost în 2017. De la începutul anului 2018, inclusiv anul acesta, punctul-amendă a fost plafonat de Guvern prin ordonanțe succesive la valoarea din 2017, adică de 145 de lei, se arată în proiectul de OUG.
În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori:
Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru persoanele juridice.