VESTE BUNĂ pentru ȘOFERI!SCAD amenzile de circulație
- Ramona Feraru
- 28 noiembrie 2017, 11:59
Ministerul Afacerilor Interne a trimis către Ministerul Finanțelor Publice propunerea de menținere în anul 2018 a punctului-amendă, la valoarea din prezent, respectiv 145 de lei. Măsura plafonării valorii punctului de amendă va fi însoțită de acțiuni cu caracter preventiv în domeniul siguranței rutiere, prevenirea accidentelor fiind principala prioritate a Poliției Rutiere.
În condițiile în care, conform Programului de Guvernare, în anii viitori sunt preconizate creșteri ale salariului minim brut pe economie, pentru a nu genera creșteri excesive ale cuantumului amenzilor raportat la veniturile cetățenilor și la gravitatea faptelor, această măsură va fi propusă pentru adoptare în ședința de Guvern, se spune în comunicatul MAI.
În prezent cuantumul amenzilor rutiere se situează între 290 și 2.900 de lei, iar în cazul contravențiilor aplicate persoanelor juridice, acestea pot ajunge până la 14.500 de lei.
Așa cum știți, potrivit Codului Rutier, amenzile contravenționale se stabilesc în funcție de numărul punctelor-amendă aplicate, iar valoarea unui punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin Hotărâre a Guvernului.
În ceea ce privește faptele care reprezintă contravenții, precizez că acestea vor fi reanalizate anul viitor cu ocazia discuțiilor privind noul Cod Rutier. Menționez că la nivelul Parlamentului există un proiect de Cod Rutier care, conform discuțiilor purtate cu ministrul afacerilor interne, urmează a fi supus atenției specialiștilor din cadrul ministerului.
Măsura plafonării valorii punctului de amendă va fi însoțită de acțiuni cu caracter preventiv în domeniul siguranței rutiere, prevenirea accidentelor fiind principala prioritate a Poliției Rutiere.
Propunerea de plafonare a valorii punctului de amendă la nivelul actual va fi integrată într-un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal - bugetare în anul 2018, care va fi promovat în Guvern de Ministerul Finanțelor Publice și prin care va fi modificată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.