Sursa foto: arhiva EVZ Lumea e plină de oameni care se pricep foarte bine să pară mai inteligenți de cât sunt de fapt” - Kurt Vonnegut - ”Bufoniada”
”Presa” - sau ceeace a mai rămas din ea, începe, timid, de parcă n-ar ști, să se întrebe cine sunt cei mituiți de USAID în țara noastră. Au început să apară ”liste” cu oameni, (majoritatea din media) care s-au îndestulat din ”grant- urile” oferite cu generozitate de această organizație, împreună cu cele ale miliardarului George Soros. Cei/cele mai multe organizații și indivizi au rămas, sper, pentru puțină vreme -, nedeconspirați, în lipsa unei atât de necesare Legi prin care aceștia să fie obligați să trensparentizeze aceste plăți, aceste sume primite, și deasemenea, scopul pentru care au fost plătiți.
Din câte știu - și știu bine -, fondurile americane din USAID au făcut mult bine, multor necăjiți, mai ales prin programele medicale susținute de această ”mașinărie”. Evident, nu despre această parte a finanțărilor este vorba aici.
Richard Grenell, emisar special al președintelui american Donald Trump, a criticat vehement instrumentalizarea în scopuri politice a Agenției americane pentru Dezvoltare Internațională (USAID), oferind ca exemplu situația politică din România.
”Programele USAID erau folosite ca arme împotriva oamenilor și politicienilor care nu se conformau. Echipa lui Biden a cheltuit banii contribuabililor americani pentru susținerea programelor politice de stânga și a candidaților, în întreaga lume. Au fost vizați conservatorii din întreaga lume. România este cel mai recent exemplu”, a afirmat Richard Grenell, emisarul pentru Misiuni Speciale al președintelui Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma X adresat premierului Marcel Ciolacu. ”Celălalt exemplu este Serbia”, a subliniat Grenell.
În România, și probabil și în alte locuri, vizați sunt cei care au profitat de acești bani, punându-se în slujba neomarxismului. Personaje fără nici o noimă ori talent au profitat de plata pentru serviciile aduse sorosismului să se ”autoconstruiască”, să pară ”personalități”. Și au ajuns chiar ”vedete”.
Oameni considerați leneși și lipsiți de calități și au construit, contra cost, la adăpostul burselor și granturilor de fapt, o filozofie de viață. Și-au prioritizat familia, prietenii și bucuriile personale costisitoare, sau accederea la titluri academice sau politice, ei nefiind absolut deloc, utili societății, reale, unde productivitatea și cariera adevărată e pusă pe primul loc.
Această claie de lătrători oengiști, ziariști, etc., sunt mai mult decâtun mit cultural: ei sunt o realitate absolută.
Personal, n-am de gând să-i condamn pe acești oameni. Și nici nu cred în ”liste”. Cine este interesat despre subiectele fierbinți, are, deja, elaborate în mintea lui propriile ”liste”, dar mai ales, judecăți. Sunt de acord cu Mirel Curea, aici : ”… cu proști nu este nevoie să se facă liste. Nu doar pentru că sunt mulți. Ar fi inutile, pentru că proștii se listează singuri, sunt la vedere. Ei înșiși nu se lasă, până când nu semnalează vehement că-s proști. Nu-și găsesc liniștea, decât în clipa în care se așază în vitrina luminată bine, ca să poată fi admirați”.
Sunt de acord, și pentru că înțeleg fenomenul care a generat genul atât de cunoscut, de ”vedete prefabricate” . El a fost descris încă din anii 1925 de către filosoful Karl Kraus: ”După eliberarea din sclavie, termenul de ”celebritate„ a apărut ca prin farmec, fiind atribuit tuturor celor care până atunci nu se remarcaseră prin absolut nimic. Cuvântul acesta face ravagii mai ales în rândurile presei, și intră imediat în ghearele parveniților, răspândindu-se fără măsură. Comedianți, actorași, artiști de cabaret, parlamentari, gigolo, istorici literari, intelectuali, ziariști, coafori, ”personalități de un fel sau de altul, toți se transformă în celebrități.”
În acest sens, un jurnalist celebru, Alexander von Schonburg se întreba, pe bună dreptate, dacă nu cumva societățile își au exact celebritățile pe care le merită. Din acest punct de vedere, România este un caz relevant. Într-o societate îndobitocită de consumul mediatic deviat, starurile sunt doar propria noastră oglindire. Se prea poate ca pseudocelebritățile moderne să îndeplinească o funcție social politică importantă, abătând atenția de la inegalitatea structurală a societății. În cazul nostru, ajutând, pe bani, conștient sau nu, la prăbușirea și mutilarea libertății unui popor.
Roald Dahl, scriitorul britanic care a scris ”scenariul” lui “Willy Wonka & the Chocolate Factory” a enunţat cele şapte comandamente, porunci, reguli de aur, ale autorului, scriitorului, jurnalistului, până la urmă, a celui ce se dorește a fi ”persoană publică”. Mii - poate chiar milioane - de bărbați și femei își doresc să fie, să devină persoane publice. Jurnalismul este prin excelență mediul care mustește de astfel de oameni.
Să ai o imaginaţie debordantă, dar să nu te laşi cuprins de fantasme. Imaginaţia este absolut necesară scriitorului de romane de ficţiune, dar şi jurnalistului de la ştiri. Vizualul este bun, dar ce gândesc oamenii pe care nu-i vezi? Trebuie să enunți adevărul, dincolo de orice interes. Să scrii bine. Roald Dahl spune că ai, sau nu, darul acesta. Se numeşte talent. Nici o Universitate, nici o bibliotecă nu ţi-l poate da. Îl ai, sau nu! Au ”persoanele publice”, jurnaliștii noștri, vedetele tv., o astfel de calitate?
Același ziarist Roald Dahl, spune că trebuie să fii perfecţionist, și că nu trebuie să fii niciodată mulţumit de ceea ce scrii. Trebuie să-ţi perfecţionezi neîncetat stilul, metaforele, sursele de informaţii şi de inspiraţie, să scrii astăzi, mai bine decât ieri şi mai prost decât mâine. Alt criteriu necesar, mai spune Dahl, este necesitatea imperioasă să ai umor. Într-o lume tristă, constipată, conflictuală şi profund nefericită, autorul, mai ales jurnalistul, trebuie să dea dovadă de umor de bună calitate. Poate, în ultima frază. Să dea curaj şi un zâmbet celor care îl citesc.
Să dea dovadă de umilinţă. Autorul care crede că tot ceea ce a scris este grozav şi minunat, de obicei se înşeală. Jurnalistul, scriitorul, nu este nici Ioana d’Arc, nici Nero, este un muritor care face multe greşeli, un om obişnuit, nu un semizeu. Așa a ajuns, ”jurnalistul-vedetă” în lipsa calităților recomandate și menționate de Roald Dahl, în ziua de azi, să facă liste…
Există o carte, pe numele ei ”Gloria, o fericire greu de suportat” a celebrului psihiatru german Borwin Bandelow, în care acesta arată exact că vedetele suferă, de fapt, de acute tulburări de personalitate. Mai mult el afirmă că cei care își doresc să fie vedete, dintre care mulți chiar reușesc, în diverse domenii, fac din gloria lor o autoterapie pentru suferințele din trecutul lor. Ca atare, atât vedetele care s-au înfruptat din grant-urile USAID-Soros, cât și cele care îi urmăresc pe la colțuri pentru a-i imortaliza pe vreo listă, au ales, de fapt,să urmeze, benevol, aceeași ”autoterapie”…
