Vedetele, în „consemn” la „Dansez pentru tine”

Vedetele, în „consemn” la „Dansez pentru tine”

Opt staruri se pregătesc intens în sala de repetiţii pentru a apărea cum se cuvine în faţa publicului într-un nou sezon al celui mai popular show de televiziune.

Una dintre cele mai spectaculoase producţii de divertisment din România va ţine din nou, începând cu 20 martie, milioane de telespectatori în faţa televizoarelor. Cele opt celebrităţi antrenate într-un regim asemănător cu cel de cazarmă vor intra în ring şi se vor lupta în paşi de dans pentru cauze nobile. Perechile lor, oameni obişnuiţi, s-au înscris în concurs cu speranţa că vor reuşi să-şi îndeplinească visurile legate de familie, sănătate, locuinţă, asigurarea zilei de mâine sau de fericirea părinţilor.

Claudia (Cream), Cheeky Girls - Monica şi Gabriela Irimia, Mihai Sturzu (HI-Q), Piticu’ (Simplu), Alin Oprea (Talisman), Cătălin Josan şi Cristina Cepraga sunt vedetele alese pentru cel de-al şaptelea sezon „Dansez pentru tine”. Spectacolul de la Pro TV n-ar fi complet fără prezentatorii Iulia Vântur şi Ştefan Bănică Jr. şi juraţii Mihai Petre, Cornel Patrichi, Wilmark, Emilia Popescu şi Beatrice Rancea, ale căror calificative vor cântări în proporţie de 50% în punctajul total adunat de fiecare pereche. Amatori şi semiprofesionişti

Dintre cei „opt magnifici” desemnaţi de producătorii emisiunii să împlinească visurile concurenţilor, câţiva sunt deja familiarizaţi cu mişcările mai compli - cate de dans. Surorile Cheeky, Mo nica şi Gabriela Iri mia, au absolvit Liceul de Coregrafie de la Cluj şi au ani întregi de balet la activ. Un alt dansator priceput este Piticu’, membru al trupei de breakdance, Simplu. Însă, dacă ne uităm la ediţiile anterioare, câştigătorii concursului au fost artişti care şi-au descoperit talentul de dansatori odată cu începerea emisiunii. Cazurile reprezentate de Victor Slav, Andra sau reporterul Pro TV Cosmin Stan au impresionat profund publicul, care le-a acordat cu generozitate voturile. Antrenamente în regim milităresc

Ne puteți urmări și pe Google News

Cheeky Girls, interpretele unei melodii de-o vară, aşteaptă cu nerăbdare să arate ce ştiu în materie de dans, chiar dacă au început deja să se plângă de dificultatea paşilor. „Nu m-am aşteptat să fie atât de greu. Cu toate că sunt o fire foarte sportivă, dansurile pe care le învăţăm necesită foarte mare concentrare şi energie”, spune Gabriela, iar geamăna Monica îi ţine isonul: „Antrenoarea de dans este puţin cam dură, dar aşa trebuie să fie”. Cheeky Gabriela intră în competiţie pentru Andrei Bivolan (18 ani), din Craiova, care visează să le ofere bunicilor săi surdomuţi proteze auditive. Geamăna rivală, Monica, va concura alături de Darius Belu (19 ani), din Timişoara, care îşi doreşte să-i ofere o viaţă mai uşoară mamei sale, de meserie sudoriţă.

Câştigătorul Megastar, Cătălin Josan, are norocul de a fi antrenat în concurs de coregrafa cu care a colaborat la preselecţia Eurovision. „E o profesionistă care ştie cum să scoată din tine mişcarea”, spune Cătălin. Partenera sa de dans este Andreea Stănescu (21 de ani), din Bucureşti. Tânăra, studentă la Facultatea de Finanţe- Bănci, doreşte să-i ofere fratelui său grav bolnav tratamentele necesare şi o proteză pentru picior.

Revanşa HI-Q În sezonul trecut al emisiunii, Florin Grozea de la HI-Q a reuşit „performanţa” de a fi primul eliminat din competiţie. Acum i-a venit rândul colegului său de trupă, Mihai Sturzu, să-şi arate măiestria în dans. Mihai şi-a luat în serios rolul, chiar dacă s-a ales cu febră musculară şi genunchi juliţi. „Singura ediţie «Dansez...» pe care am urmărit-o a fost cea în care a participat Florin. M-am distrat foarte tare, dar acum mă tem că m-a ajuns râsul”, povesteşte Mihai. Partenera lui, Felicia Sârbu, nu are decât 16 ani şi vine de la Chişinău. Ea vrea să-şi aducă acasă mama şi bunica, aflate de ani buni la muncă în Italia. Lipsa rudelor apropiate şi a banilor nu reprezintă singurul neajuns al Feliciei. La doar 14 ani i-a fost descoperit un nodul la sân.

După mai multe invitaţii în echipa vedetelor de la „Dansez...”, Claudia (Cream) a acceptat provocarea. Se familiarizează cu paşii de dans de societate alături de partenerul ei, Adrian Filote (25 de ani), din Bucureşti, student la Drept, jumătatea experimentată, acesta fiind animator în cluburi. „Adi nu este numai un băiat frumos şi talentat, ci şi foarte muncitor. Eu respect asta foarte mult”, spune Cream. Adrian Filote a intrat în concurs pentru a obţine o casă pentru verişoara sa paralizată, care are doi copii. Alin Oprea se familiarizează cu valsul

Fără să fie genul care monopolizează ringul de dans la petreceri, Alin Oprea (Talisman) a intrat în hora de la Pro TV. „Este pentru prima oară când mă întâlnesc cu această oportunitate de a dansa la acest nivel. Nu sunt un tip care să se lanseze în mari dansuri la petreceri, dar iubesc provocările”, spune Alin. Artistul va încerca să impresioneze publicul şi juriul pentru a o putea ajuta pe Roxana Mihaela Al- Sanadi, 35 de ani, din Bolintin, Giurgiu. Roxana vrea să construiască un viitor sigur pentru copiii ei. După un mariaj ratat la vârsta de 14 ani, s-a recăsătorit cu doctorul yemenit Ahmed Al-Sanadi, care a dezamăgit-o şi a determinat-o să revină în ţară. Are doi copii proveniţi din cele două căsătorii şi doreşte să lupte pentru a le oferi un acoperiş mai sigur şi libertate fetiţei sale. De la breakdance la cha-cha Ionuţ Dumitru, alias Piticu’ de la Simplu, va avea ocazia să-şi pună în valoare cunoştinţele de dans modern pe ringul de la „Dansez...”, iar învăţarea paşilor de rumba şi cha-cha va fi o provocare. După o săptămână de antrenament, Piticu’ se simte mai sigur şi va intra în ring alături de Oana Dedeu, 18 ani, din Giurgiu.

Oana dansează pentru mama sa, căreia vrea să-i ofere un atelier de croitorie cu care să-şi întreţină familia. Cristina Cepraga (29 de ani) a revenit special din Italia pentru a participa la show. Ea concurează alături de Dan Hedeşiu, 24 de ani, din Cluj. Acesta îşi doreşte să facă un centru de zi pentru oameni cu retard mintal, hadicap de care suferă şi mătuşa sa. ÎN CULISE

Mona Segall, „creierul” de la „Dansez pentru tine”

Producătoarea emisiunii, Mona Segall, spune că sezoanele „Dansez...” vor continua să curgă atâta timp cât publicul va manifesta interes: „Cât timp se vor uita, noi vom încerca să-i surprindem, să-i distrăm şi să-i emoţionăm”.

Cât despre înscrierea în concurs a unor vedete străine, Mona Segall spune că acestea nu ar putea menţine o legătură strânsă cu partenerii în timpul show-ului: „Întotdeauna încercăm să alegem vedete potrivite pentru concurenţii preselectaţi. Ei trebuie să poată comunica pentru a putea să aibă o conexiune. Vedeta trebuie să se implice în această luptă nu numai ca într-o simplă competiţie. De aceea nu ne-am gândit încă la vedete străine”.