Vasile Dîncu a semnat scrisoarea de intenție pentru ca România să poată participa la European Sky Shield

Vasile Dîncu a semnat scrisoarea de intenție pentru ca România să poată participa la European Sky Shield Sursa: EVZ

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a semnat, joi, 13 octombrie, scrisoarea de intenție pentru participarea României la European Sky Shield Initiative (ESSI). Este vorba de o inițiativă propusă și coordonată de către Germania, în marja reuniunii ministeriale NATO care a avut loc la Bruxelles.

Evenimentul a avut loc la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, joi, 13 octombrie, la Cartierul General al NATO. La activitate a participat și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. De asemenea, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut o postare pe pagina sa de Facebook în care a explicat ce înseamnă acest proiect și care sunt avantajele pentru România.

„ESSI este un proiect de cooperare în domeniul apărării aeriene, oferind sprijin statelor participante în procesul de achiziție, integrare şi sustenabilitate a viitoarelor sisteme componente, realizarea obiectivelor privind standardele de interoperabilitate și creșterea gradului de implicare a industriilor naționale de apărare, astfel putând fi reduse costurile specifice”.

Pe lână România, au mai semnat și alte 14 state această scrisoare. Este vorba de: Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Slovacia, Slovenia, Olanda și Ungaria. Mai mult decât atât, acest proiect va ușura inițierea detaliilor și a procedurilor aferente iniţiativei. De asemenea, pe perioada derulării proiectului și alte state NATO au posibilitatea de a adera la inițiativă, a mai scris Vasile Dîncu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vasile Dîncu ar putea fi demis

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, vrea să aibă o discuție clarificatoare cu ministrul Apărării. Anunțul șefului Guvernului a venit în contextul declarațiilor lui Dîncu cu privire la necesitatea negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia. Ciucă a precizat că dorește să tranșeze acest subiect foarte clar. Așadar, prim-ministrul așteaptă ca Dîncu să se întoarcă înapoi în țară pentru a avea o discuție cu privire la ultimele sale declarații despre războiul din Ucraina.

Vasile Dîncu participă la ministeriala NATO care se desfășoară la Bruxelles. Ministrul Apărării a provocat reacţii dure pe scena politică după ce a afirmat că negocierile cu Rusia reprezintă singura șansă pentru încheierea războiului din Ucraina. „Îl aştept pe domnul ministru Dîncu să revină în ţară de la ministeriala NATO. Trebuie să avem o discuţie cât se poate de deschisă faţă de opinia dumnealui. Nu este o opinie a guvernului şi atunci va trebui să tranşăm foarte clar acest aspect”, a spus Nicolae Ciucă.