Vasile Dâncu, despre fuziunea PNL-PDL: "Ideea de unire a dreptei este o necesitate în condițiile în care își dorește să ajungă la putere"

Vasile Dâncu, despre fuziunea PNL-PDL: "Ideea de unire a dreptei este o necesitate în condițiile în care își dorește să ajungă la putere"

Sociologul vasile Dâncu a publicat, pe blogul personal, o analiză a fuziunii care a avut loc între principalele partide de dreapta, PNL şi PDL, în vederea alegerilor prezidenaţiale din luna noiembrie.

În postarea intitulată "Marea unificare a dreptei (carențele de strategie într-o analiză și o mirare în zece trepte)", sociologul este de părere că "o formaţiune puternică de dreapta, cu un mesaj clar, ar mai reduce din ceața născută din alianţele stânga-dreapta, din schimbările ideologice de peste noapte sau chiar din migraţia politică ce a cuprins nu doar indivizi, dar chiar și partide întregi".

Fuziunea din disperare sau din frică

Vasile Dâncu explică principalele motive care au determinat cele două partide de dreapta să fuzioneze. Sociologul identifică două motive: disperarea şi frica. "Poate motivul principal al disperării a fost legat de faptul  că Ponta defila singur şi asta se întâmpla undeva între 45 si 50 la sută procente de intenție de vot", scrie Dâncu. Acesta însă atrage atenţia asupra faptului că, la momentul în care cele două formaţiuni politice au anunţat fuziunea, Victor Ponta nu îşi anunţase în mod oficial candidatura la prezidenţiale şi, din acest motiv, nu subscrie la motivaţia disperării.

Mai degrabă, Dâncu apreciază că fuziunea s-a făcut din frică, o frică pe care acesta a identificat-o de ambele părţi. "Liberalii şi-au sacrificat liderul pentru că o privire superficială în sondaje le-a arătat că este cineva [...] care are încredere şi intenţie de vot mai mari decât cele de care beneficiază Crin Antonescu", a scris Vasile Dâncu. "Iohannis avea în prima săptămâna de lansare o intenţie de vot de peste 50%, dar acum este undeva între 25 -30% în doar două-trei luni, în care nici măcar nu a fost candidat. Pe liberali i-a îngrozit scurta opoziție şi au făcut o trecere un pic prea bruscă în tabăra cealaltă", mai explică sociologul.

În ceea ce priveşte tabăra pedelistă, Vasile Dâncu identifică două tipuri de frică: "frica  de Traian Băsescu, cea care i-ar putea încăleca din nou și frica de posteritatea lui Traian Băsescu".

Necesitatea fuziunii

Vasile Dâncu este de părere că fuziunea dintre PNL şi PDL nu era necesară, deoarece ar putea produce o "amputare" a electoratului de dreapta.

"Fără îndoială că este nevoie de un candidat puternic al dreptei şi de o dreaptă unită, dar acest lucru se putea obţine printr-o formulă foarte simplă, prin alianţe electorale, prin negocieri politice, prin elaborarea unui mesaj comun foarte bine articulat sau o platformă unificatoare care să atragă cât mai multe segmente ale societăţii, cu o echipă foarte bine structurată în jurul candidatului comun. Aceaste formule se folosesc de sute de ani, de când există democraţia. În loc, ei au preferat comasarea, care poate genera şi multe crize, mai ales la nivel local", este de părere sociologul.

"Creştinul" din alianţa PNL-PDL

Sociologul nu omite nici amănuntul numelui alianţei dintre cele două partide. Acesta este de părere că particula "creştin" din titulatura "Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL" scoate la iveală o vulnerabilitate a candidatului Klaus Iohannis, aceea că el nu este ortodox. De asemenea, acesta consideră că Victor Ponta se va folosi tocmai de Biserica Ortodoxă, în lupta politică. "Challengerul Iohannis în loc sa pună întrebări esenţiale lui Ponta, va trebui sa se justifice, să dea asigurări Bisericii Ortodoxe că nu va tăia niciunul dintre drepturi sau privilegii, că nu o va deranja ca biserică națională", apreciază acesta.

Vasile Dâncu concluzionează că "pentru cei care visează la o bătălie curată, adevărată,  între dreapta și stânga, una cu programe, nu cu înjurături şi trimiteri la puşcărie, cu respectarea celuilalt şi recunoaşterea legitimității adversarului în spațiul politic, încă nu cred că a venit timpul".