Varianta Eugen Tomac-premier. Frământări în PNL: Decizia e clară

Varianta Eugen Tomac-premier. Frământări în PNL: Decizia e clarăEugen Tomac. Sursa foto: Facebook

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a respins scenariile privind o posibilă nominalizare a europarlamentarului Eugen Tomac pentru funcția de premier. Liderul liberal a reiterat poziția actuală a PNL privind viitoarea formulă de guvernare.

PNL își menține poziția față de PSD. Mircea Abrudean respinge zvonurile despre Eugen Tomac

Mircea Abrudean a declarat că România are nevoie rapid de un executiv stabil, într-un context politic și economic complicat. De asemenea, el consideră că discuțiile dintre partide sunt firești în această perioadă.

„E normal să fie discuţii şi formale şi informale, important e să avem o formulă politică în cel mai scurt timp, pentru că România nu-şi permite să treacă timpul şi să nu avem o soluţie responsabilă, până la urmă. Şi nu e vorba aici despre nume de premieri care tot apar în spaţiul public, am văzut, e vorba de a avea o soluţie care să ofere responsabilitate, stabilitate şi predictibilitate. Despre asta este vorba. Câte consultări or fi necesare să se ajungă aici, atâtea vor trebui făcute”, a arătat el.

Criza politică vine la pachet cu o serie de costuri

Potrivit liderului liberal, amânarea formării unui executiv vine la pachet cu costuri semnificative pentru România, mai ales din punct de vedere financiar.

„Important este să avem această soluţie pentru România, în cel mai scurt timp, pentru că orice zi de întârziere ne costă foarte mult, financiar”, a afirmat președintele Senatului.

Liderul liberal a explicat că poziția PNL rămâne neschimbată în ceea ce privește colaborarea cu PSD într-un viitor executiv. Potrivit acestuia, partidul ia în calcul varianta opoziției, însă direcția viitorului guvern și prioritățile asumate vor conta decisiv în ecuația politică.

Abrudean: Noi am spus clar că nu avem nicio legătură cu un guvern din care să facă parte PSD

Referitor la scenariul unei eventuale desemnări a lui Eugen Tomac în funcția de premier, Mircea Abrudean a spus că, în acest moment, discuțiile se bazează doar pe speculații.

„E o speculaţie. În momentul în care vom avea o desemnare din partea preşedintelui, cu siguranţă că toate partidele se vor poziţiona şi PNL va fi cât se poate de clar în comunicare, la acel moment. Haideţi să aşteptăm acel moment. Decizia PNL este clară, în acest moment, de a merge în opoziţie. Noi am spus clar că nu avem nicio legătură cu un guvern din care să facă parte PSD, dar depinde foarte mult de priorităţile pe care şi le stabileşte acest nou guvern”, a continuat acesta.

Potrivit acestuia, prioritățile României trebuie stabilite clar și vizează în principal PNRR, considerat o urgență, alături de programele SAFE și OCDE.

„Priorităţile trebuie să fie clare pentru România şi ţin foarte mult de ceea ce s-a discutat foarte mult în ultima perioadă de PNRR, care este urgenţa zero pentru România, de SAFE, de OCDE şi de toate celelalte reforme începute de fosta coaliţie şi care vor trebui continuate, într-un fel sau altul, de viitoarea guvernare”, a mai spus acesta.

Declarațiile vin în contextul negocierilor politice care au loc la Palatul Cotroceni pentru formarea unei noi majorități și desemnarea unui prim-ministru.