Vânzări record pentru Apple în 2011. iPad-urile au întrecut Mac-urile

Vânzări record pentru Apple în 2011. iPad-urile au întrecut Mac-urile

De când Apple a lansat iPod-ul și iPadul, vânzările de Mac-uri au scăzut constant. În 2011, numărul clienților care au cumpărat tablete a fost de circa trei ori mai mare decât al celor care au plecat acasă cu un calculator personal.

În ultimele trei luni ale anului trecut, Apple a vândut 15,4 milioane de tablete iPad, în creştere cu 111% faţă de perioda similară a lui 2010, precum şi 5,2 milioane computere personale Mac, în creştere cu 26%.

Potrivit Business Insider, vânzările iPad reprezintă acum 17% din întreaga piaţă de PC-uri, pe care cei de la Gartner au estimat-o la 92,2 milioane de unităţi în ultimul trimestru din 2011. În iunie 2011 reprezentau 11% din piață, iar în urmă cu un an nu treceau de 7%. Dacă tendinţa actuală continuă, cota de piaţă a iPad va fi la 25-30% din piaţa de PC-uri.

iPhone-urile, responsabile pentru 53% din veniturile Apple

Ne puteți urmări și pe Google News

Asta ca să nu mai vorbim despre cele peste 37 de milioane de telefoane iPhones, care au aduc companiei 53% din venituri. Per total, anul trecut a fost unul al recordurilor pentru compania condusă după moartea lui Steve Jobs de către Tim Cook.

Apple a redevenit cel mai mare producător mondial de smartphones în condiţiile în care rivalul sud-coreean Samsung a anunţat că în perioada octombrie-decembrie 2011 a vândut 35 milioane de telefoane inteligente. În ultimele trei luni ale anului trecut profitul Apple s-a dublat până la 13,06 miliarde de dolari în timp ce veniturile au înregistrat o creştere anuală de 73% până la 46,33 miliarde de dolari.