Vânătorii de comori au descoperit mai multe monede care au aparținut oamenilor lui Hitler

Vânătorii de comori au descoperit mai multe monede care au aparținut oamenilor lui Hitler sursă: arhivă

Un grup de vânători de comori care căutau aur nazist au găsit monede germane din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care dovedesc că oamenii lui Hitler au trecut prin acele locuri.

Căutătorii de comori se aflau într-un palat din secolul al XVIII-lea din sudul Poloniei, după ce li s-a acordat permisiunea de a verifica un recipient despre care se spune că ar ascunde 200 de milioane de lire sterline. În timp ce verificau unul dintre cele trei locuri investigate în satul Minkowskie, vânătorii de comori au descoperit șase monede marcate cu svastica.

Descoperiri istorice

Monedele - valorând câte un pfennig fiecare - sunt datate din 1942, 1944 și 1945 și sunt ștampilate fiecare cu cuvântul „Reichsbank”. Acesta a fost numele băncii centrale a Reichului german din 1876 până în 1945.

Postând descoperirea pe YouTube, Bart Zelaytys - de la Fundația Podul Silezia care conduce cercetarea - a spus: "Avem inscripții cu svastica. Deci, ce înseamnă asta? Ei bine, naziștii au fost aici. Știm sigur."

Ne puteți urmări și pe Google News

La începutul acestui an, grupul a găsit un metal îngropat în satul Minkowskie. Descoperirea a fost făcută de Roman Furmaniak și echipa sa. Roman și cercetătorii săi au descoperit locația după ce au avut în posesie mai multe documente secrete, jurnalul unui ofițer SS și o hartă.

Ei au obținut informații de la descendenții ofițerilor aparținând unei vechi societăți creștine cunoscute sub numele de Loja Quedlinburg, care datează de peste 1.000 de ani. Printre pachetul de documente se află o scrisoare a unui ofițer superior SS către una dintre fetele care lucra la palat și care ulterior i-a devenit iubită.

Comoara ascunsă de acoliții lui Hitler

În luna mai, s-a raportat că s-a descoperit un recipient metalic care ar putea conține patru tone de aur. Canistra misterioasă a fost găsită într-un palat din secolul al XVIII-lea din satul Minkowskie din sudul Poloniei. Se speră ca în acea canistră să existe „Aurul din Breslau” dispărut, dar și opere de artă de la maeștri precum Botticelli, Rubens și Monet.

Comoara a fost ascunsă de acoliții lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce Armata Roșie a avansat spre orașul german Breslau – care de atunci a devenit orașul polonez Wroclaw. Palatul a fost folosit ca bordel de garda SS a lui Hitler în timpul războiului, iar ulterior a devenit o ruină, potrivit Mirror.co.uk.