Sursa: Arhiva EVZ Noua ordine mondială ”multipolară”, preconizată de Kremlin, pare a se fi născut cu probleme mari. Opțiunile de politică externă ale Rusiei o hărăzesc unui sfârșit prematur.
Refluxul. Destrămarea Uniunii Sovietice a lăsat în urmă o serie de ”bombe” etnice atent pregătite și cu mari eforturi întreținute. Prin politica trasării frontierelor, prin vaste operațiuni de colonizare sau deportare, prin genocid s-au creat o serie de puncte conflictuale, astfel încât prezența trupelor rusești ”pacificatoare” să pară justificată, sub scuza de a preveni ”evoluții grave”. Astfel au luat naștere ceea ce specialiștii numesc „războaiele de succesiune sovietică”. Un întreg șir: Nagorno-Karabah, Transnistria, Cecenia, Abhazia, Osetia de Sud, Tadjikistan, din nou Nagorno-Karabah... Fără ”pacificatorii” Moscovei, dar cu ajutorul ”neprecupețit” al spionilor ei, situația curând degenerează. Fiindcă astfel au fost pregătite cu grijă lucrurile, uneori cu secole în urmă.
Dar iată, armata Rusiei are azi probleme mari cu fumatul în locuri neautorizate. Nu trece noapte fără să ia foc vreun depozit de muniții, vreun aeroport, vreun punct de comandă. De ca și cum întreaga zonă ocupată ar fi un loc neautorizat, unde se fumează pe rupte. Spre exemplu, ieri au fost nu mai puțin de șapte incidente. A bubuit în zori un depozit de armament din Herson, apoi dimineața a luat foc uzina Sokil din Nova Harkovka, apoi spre amiază au sărit în aer bazele rusești din Alupka și Simeiz. Iar seara s-a încheiat cu focuri de artificii pe coasta de sud-est a Crimeii, în zona Capului Fiolent și a Golfului Kozacha.
În aceste condiții, și după șase luni de lupte grele, Rusia a început să ducă lipsă de militari și armament. Și a început, de nevoie, să-și retragă trupele ”pacificatoare” din străinătate. Ceea ce a declanșat un efect de domino! Mai întâi le-a retras pe cele din Armenia: forțele ruse au părăsit așa-numitul ”Coridor Lachin”, ocupat armeni în 1992 și plasat, în 2020, sub control rusesc, în urma celui de-al doilea război din Karabah, dintre Azerbaidjan și Armenia. Evident, armata azeră a reocupat fulgerător teritoriul, iar zeci de mii de armeni au fost nevoiți să se refugieze: protecția militară a Rusiei nu mai face două parale. Politica seculară a Rusiei, de formare și întreținere a unor focare de conflict, ”războaie înghețate” prin țările vecine se întoarce împotriva Moscovei...
Strâmtorile. Situația a ajuns atât de grea, încât în noaptea de 24 spre 25 august, o navă comercială rusească, ”Sparta-II”, a forțat discret Bosforul, readucând din Siria la Novorossisk un sistem antiaerian S-300VM. Acesta fusese ”făcut cadou prietenului Assad” de Putin, în 2018, și era desfășurat în nordul Siriei, la Masyaf: proteja obiective cheie ale regimului Assad. I s-a luat înapoi cadoul: e zor nevoie mare-mare prin Crimeea.
Turcia a închis Bosforul pentru traficul militar încă de la începutul războiului din Ucraina: Convenția de la Montreux îi dă acest drept. Evident că tranzitarea de încărcături militare spre zonele de conflict încalcă Regimul Strâmtorilor și suveranitatea Turciei. Deși dovezi ale încălcării Convenției de la Montreux sunt destule, Turcia nu a protestat public. În schimb, la trei zile de la plecarea din portul sirian Tartus, când nava rusească tocmai intra în Marea Marmara, președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat: „Turcia nu recunoaște anexarea Crimeii și a apreciat încă din prima zi că acest pas este ilegitim și ilegal. Aceasta este o poziție de principiu, care are nu numai fundamente juridice, ci și morale”. Totuși, președintele turc nu a insistat prea mult asupra imoralității omologului său rus. De fapt, retragerea ”umbrelei antiaeriene” care proteja regimul Assad îi convine: fiindcă lasă câmp liber Turciei și Israelului, să-și urmărească fără opreliști interesele în Siria.
Neliniști. Aceste evoluții au fost urmărite cu îngrijorare la Minsk: regimul Lukașenko a devenit, în ultimele luni, dependent de ajutorul militar al Rusiei. Cu certitudine, președintele belarus n-a mai avut somn după ce a văzut cum Rusia retrage sprijinul armat Siriei și Armeniei. Fiindcă Belarus nu mai are forțe armate convenționale semnificative.
Pe hârtie, armata Republicii Belarus e printre cele mai bine dotate din lume: numai 30 de mii de militari, dar 1.800 de tancuri T-72, 2.600 transportoare blindate... Spre comparație, armatele franceză și germană au, la un loc, 488 de tancuri. Și atunci de ce își face griji domnul Lukașenko? Probabil fiindcă lungi convoaie feroviare cu blindate și sisteme de artilerie sunt văzute, de câteva zile, tranzitând spre Crimeea. Vin din Belarus și cuprind tancuri relativ moderne, precum T-72, deși de ceva vreme Rusia n-a mai reușit să trimită pe front decât vechituri din epoca Hrușciov. Versiunea oficială: au fost reparate în Belarus.
Neoficial, au fost luate din stocul de mobilizare al armatei belaruse și predate rușilor. Ceea ce-l lasă pe domnul Lukașenko descoperit în fața statelor vecine, care nu neapărat privesc cu ochi buni politica sa servilă față de Moscova. De aceea, la 25 iunie, când s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu domnul Putin, Lukașenko l-a rugat să-i dea ceva arme nucleare, ca să descurajeze orice încercare a vecinilor de răsturnare a regimului rău. Și iată, după două luni, președintele belarus a făcut o declarație de presă: avioanele de luptă Suhoi, din dotarea armatei belaruse, au fost reechipate, astfel încât să transporte arme nucleare.
Atac la Fundații. Este revenirea la vechea practică din vremurile sovietice: aliații din Pactul de la Varșovia au avioane și rachete corespunzătoare, iar la o adică Moscova vine cu focoasele nucleare, le montează și le lansează. Astfel, Belarus a renunțat la statutul său non-nuclear, pe care l-a respectat din 1996 încoace. Mai grav, această decizie pune sub semnul întrebării Actul Fondator NATO – Rusia, semnat la 14 mai 1997 de secretarul general NATO, Javier Solana, și de ministrul de Externe al Rusiei, Evgheni Primakov. Acesta consfințea principiul neamplasării de arme nucleare ori de facilități de stocare pe teritoriul statelor care, în trecut, au făcut parte din Organizația Tratatului de la Varșovia – printre care și România. Se înțelegea că angajamentul e reciproc – sau poate, nu e?
Evident, astfel crește riscul unui schimb de lovituri nucleare între NATO și Federația Rusă, ceea ce a stârnit îngrijorarea tuturor – inclusiv a Chinei. Fiindcă la Pekin se cam bănuiește: dacă izbucnește războiul nuclear ruso-american, ambele puteri vor lovi China. Ca din greșeală. Siguri de distrugerea reciprocă, să nu lase chinezilor moștenire ce va fi rămas.
Situația Gheorghiu-Dej. China riscă, astfel, să fie angrenată fără voie într-un conflict devastator, decis de alții. Adică se află exact în situația României lui Gheorghiu-Dej, în toiul Crizei din Cuba. Atunci, în 1962, liderul sovietic Hrușciov nici măcar nu i-a spus aliatului său român că are de gând să schimbe postura sa nucleară, pregătind desfășurarea de arme atomice în Caraibi. Deși riscurile implicate de aceste planuri se răsfrângeau și asupra României. La fel, domnul Putin nici măcar nu a spus aliatului chinez că are de gând să schimbe postura sa nucleară, pregătind desfășurarea de arme atomice în Belarus. Deși riscurile implicate de aceste planuri se răsfrâng și asupra Chinei.
Așa cum, în octombrie 1962, Gheorghiu-Dej n-a zis nimic, dar a făcut multe, astăzi reacția domnului Xi Jinping a fost relativ discretă. A doua zi după declarațiile lui Lukașenko și după încălcarea Regimului Strâmtorilor, Geng Shuang, adjunctul reprezentantului permanent al Chinei la ONU, a cerut tuturor celor implicați „să dea dovadă de maximă reținere, să respecte cu strictețe legislația internațională și să reducă la minimum riscul de accidente”.
Formal, comentariul său s-a referit la situația de la centrala nucleară Zaporojie. De fapt, atunci când a cerut „respectarea cu strictețe a legislației internaționale”, diplomatul chinez s-a referit la mult mai mult. Este, din partea Chinei, prima critică deschisă a regimului Putin. Iată, au trecut exact trei luni de când scriam: „Domnul Xi Jinping știe bine că nu poți să te menții la conducerea Chinei favorizând aventurismul unui mic grup de la Kremlin, în detrimentul securității poporului chinez. De aceea sunt convins că, înainte să vină toamna, China va alege să devină parte a soluției, iar nu a problemei.”
Suspendarea. Opțiunea Rusiei, de a nu respecta Actul Fondator din 14 mai 1997, implică riscuri și pentru Kazahstan, pe teritoriul căruia se găsește principalul poligon rusesc de teste de rachete: Tiuratam. Zona figurează încă din anii 1960 pe lista de ținte a Statelor Unite, în caz de conflict nuclear. Și Kazahstanul riscă, astfel, să fie angrenat fără voie într-un conflict devastator, decis de alții. La câteva ore după declarația chineză, Guvernul kazah a suspendat pentru un an toate exporturile de arme. Kazahstanul produce o gamă largă de echipamente militare, inclusiv blindate și sisteme de artilerie. Iar principalul cumpărător e Rusia. Partea kazahă nu a oferit explicații, dar prin această decizie se aliniază politicii Indiei și Chinei, care și ele au refuzat să vândă arme Rusiei. Deci, s-a cam pus cruce preconizatei ”noi ordini mondiale multipolare BRICS”. Iată, s-au împlinit patruzeci de zile de când scriam: „Armata Rusă nu va avea prea curând nici camioane asamblate în Kazahstan, nici sateliți noi, lansați de la Baikonur. Iar președintele kazah, Tokayev, e pus într-o situație de tip Gheorghiu-Dej: își dă seama că nu se poate și independență, și prietenie cu Rusia.”
Șah la BRICS. Dând cu tifla Convenției de la Montreux și Actul Fondator NATO – Rusia, Moscova a zdruncinat și BRICS, și Organizația pentru Cooperare de la Șanhai. Însă, în viziunea Kremlinului, de blocarea preconizatei Noi Ordini Mondiale Multipolare BRICS este de vină... Occidentul. La trei zile după cartonașul galben primit de la China și Kazahstan, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat postului de televiziune Zvezda, aprecia că „...partenerii noștri occidentali, care acum au cedat complet frâiele Statelor Unite, cu Marea Britanie la clanță, încearcă să meargă împotriva proceselor istorice obiective, ceea ce poate încetini formarea multipolarității, dar nu o va opri în niciun fel”. Luat la bani mărunți, câte ”centuri de multipolaritate” s-ar fi format deja, ministrul rus a scăldat-o: „Nu este vorba de o procedură care a fost convenită și care trebuie pusă în aplicare, nu este vorba de un plan pe cinci ani sau chiar de un plan pe trei ani, ca la noi în țară. Acesta nu este ca un buget anual, așa cum se adoptă în alte țări, ci un proces care vine din viață.”
Catastrofa ”multipolară”. Chiar atunci, a căzut ca fulgerul comunicatul din 29 august al Comandamentului Sudic al Armatei ucrainene: "Astăzi am început acțiunile ofensive în diferite direcții, inclusiv în regiunea Herson". Conform postului public de televiziune ucrainean, a fost spartă prima linie de apărare: Regimentul 109 al Armatei ”Republicii Populare Donețk”, de fapt alcătuit din parașutiști ruși, a fugit de pe poziții. O fi adevărat oare? O fi adevărat că viceguvernatorul instalat de ruși în zona ocupată Herson, Kirill Stremusov, a dat bir cu fugiții la Voronej, în Rusia, după ce ucrainenii au lansat contraofensiva? Pare a fi adevărat: după câteva ore, prețul gazelor pe bursa futures europeană s-a prăbușit brusc cu 20%. Mediile de afaceri au surse fiabile, confidențiale de informare. Și iată, se împlinesc exact două luni de când scriam: „Dacă totul merge conform celor stabilite, spre sfârșitul lunii august, poate începutul lunii septembrie, forțele ucrainene vor avea acea superioritate de 1:3 necesară pentru a străpunge apărarea rusă din zona Herson, pe un front suficient de larg pentru dezvoltarea în adâncime.”
Pentru Rusia se profilează, de la o zi la alta, o catastrofă ”multipolară”: diplomatică, militară și economică. Asta poate determina, la Moscova, schimbări politice importante. După ce a fost gratulat cu titlul de ”principalul alcoolic al Rusiei”, evident că domnul Medvedev nu-l prea are la inimă pe Putin. Dar a avut curajul să-l caracterizeze pe președinte drept ”principalul proscris al țării”, și n-a căzut de la etaj, cum e obiceiul la Kremlin. Înseamnă că ”are spate”: nu acționează singur, ci sprijinit de o ”partidă” influentă, deși deocamdată discretă. În context, a apărut zvonul că, recent, în discuții private cu liderii separatiști din Donbass, Denis Pushlin și Leonid Pasechnik, a declarat că, curând, Vladimir Putin se va retrage și el, Medvedev, îl va înlocui. Zvonurile nu au fost infirmate de liderii separatiști, ba mai mult, domnul Medvedev nici măcar o toxiinfecție cu ceai fosforescent n-a făcut: semn că lucrurile se mișcă.
Dacă evoluțiile continuă, spre sfârșitul lunii noiembrie, odată cu revenirea ”rasputiței”, așa-zisa ”operațiune specială” din Ucraina se va împotmoli într-un conflict înghețat. Iar Rusia se va afla în poziție militară, economică și diplomatică dezavantajoasă. Se va profila perspectiva pensionării domnului Putin, probabil începând cu data de 1 ianuarie. Vârsta, bat-o vina! Dar nu vă pripiți cu sărbătorirea: schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!
Fiindcă unii dintre liderii ruși cred că dețin cheia deblocării triplei crize create de Regimul Putin. Vorbind mai deunăzi la televiziunea de stat rusă, generalul Andrey Gurulyov, actual membru al Dumei de Stat, aprecia că „Ținta principală nu este Germania sau Franța – ci insulele britanice. Rachetele hipersonice sunt incredibil de greu de oprit. Arma hipersonică are o putere de distrugere extraordinară, aproape echivalentă cu o armă nucleară și este și precisă. În jur de 50 ar distruge toate centralele electrice din Marea Britanie. Este cea mai apropiată țintă, este o țintă frumoasă, care ne-ar permite să schimbăm rezultatul acestui conflict din Ucraina. Deci, prin lichidarea Insulelor Britanice, cred că vom termina această poveste.” Iar Marea Britanie ia în serios posibilitatea ca un dement adevărat, iar nu prefăcut, să ia locul domnului Putin: zilele trecute au început pregătirile pentru dispersarea aviației britanice pe aeroporturi secundare. Ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1940, de pe vremea lui Hitler și Mussolini.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro
Recomandările noastre
