EXCLUSIV. Nicolae Ceaușescu, 7 ani de închisoare, 25 de ani de răzbunare

EXCLUSIV. Nicolae Ceaușescu, 7 ani de închisoare, 25 de ani de răzbunare

Se întâmpla în 1933. Adolf Hitler prelua puterea în Germania. În România, Regele Carol al II-lea încuviința intervenția în forță a jandarmilor pentru a înăbuși greva de la Atelierele Grivița. Tânărul activist comunist Nicolae Ceaușescu își făcea pentru prima dată cunoscut numele.  

Invitată în podcastul EVZ Capital „Istoria Secretă”, profesorul universitar Lavinia Betea punctează momentul în care adolescentul Ceaușescu este încătușat pentru prima dată.

„Prima dată a fost arestat pe la vreo 15 ani. Și pentru ce a fost arestat: au fost grevele de la Grivița din 1933. Au fost arestați sute de muncitori, când acești muncitori făcuseră grevă așa cum se face în zilele noastre, nemulțumiți de salarii, nemulțumiți de scumpiri, nemulțumiți de condițiile de muncă. Printre altele te uiți că cereau o pereche de bocanci să li se dea în echipament. Liderii lor au fost condamnați la mulți ani de închisoare. Și Ceaușescu a fost trimis cu liste cu semnături ale muncitorilor în favoarea celor cărora urma să li se judece procesul la Craiova. Și pentru acest lucru a fost arestat.”, a povestit Lavinia Betea.

Cât timp a petrecut în închisoare fostul dictator Nicolae Ceaușescu

În cei 11 ani de la prima arestare, până la momentul 23 august 1944, Nicolae Ceaușescu a stat mai mult în închisoare decât în libertate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A făcut întru-totul Ceaușescu 6 ani și 6 luni de închisoare și lagăr până la 23 august 1944. Și în închisoare, și în lagăr, deosebit de alți foști ilegaliști arestați, comportamentul lui a fost întruna cel recomandat de partid. Extraordinar de disciplinat, extraordinar de vindicativ, de fapt lui și sentința din procesul de la Brașov, i-a fost mărită pentru că în timpul procesului s-a solidarizat cu un alt acuzat. Era foarte tânăr și de aceea l-au plăcut și Gheorghiu-Dej, și Bodnăraș.”, a mai observat profesorul universitar Lavinia Betea.

Acestea, dar și alte povești mai mult sau mai puțin știute din viața lui Nicolae Ceaușescu le puteți afla din podcast-ul serial „Istoria Secretă”, moderat de jurnalistul Ionuț Cristache, doar pe canalul de Youtube EVZ Capital.