Cu prilejul Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg, dl. Putin a anunțat triumfător ”sfârșitul erei lumii unipolare” și iminența unei ”Noi Ordini” internaționale, dominate de China, India, Brazilia și Rusia. În viziunea sa, Rusia ar urma să fie liderul și principalul beneficiar al acestei restructurări globale. Chiar așa va fi?

Disidența economiștilor

Dibăcia scamatorului nu stă în iuțeala mișcării, ci în priceperea cu care te face să te uiți numai la mâna care n-are nimic de ascuns. Știa că nu va putea transforma Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg într-un congres al partidului prezidențial ”Rusia Unită”. Ca atare a avut grijă ca discursul său – despre ”înfrângerea” SUA și noua ordine mondială BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) – să monopolizeze atenția presei.

În realitate, la Forum s-au evocat multe aspecte de interes, unele dintre ele chiar controversate – voit umbrite de năzdrăvanele declarații prezidențiale. Dar să aruncăm o privire în spatele acestei cortine de fum mediatic – atât cât ne îngăduie cenzura regimului.

Una dintre cele mai curajoase intervenții a fost cea a lui German Gref, fost ministru al Economiei, directorul general al celei mai mari bănci din Rusia, SBERBANK. Dânsul a declarat că sancțiunile economice au oprit circa jumătate din exporturile și importurile Rusiei iar traficul maritim s-a redus de 6 ori: ”Acesta este o amenințare pentru 15% din produsul intern brut al țării, cea mai mare parte a economiei este sub foc”. Iar acesta nu e decât începutul: în opinia sa, economia Rusiei ar putea avea nevoie de un deceniu pentru a reveni la nivelurile anterioare sancțiunilor.

Aprecierile lui German Gref au fost reluate, în aceeași seară, în direct la postul TV Rossiya-24, de viceprim-ministrul Iuri Borisov, care a adăugat: "Nu-mi fac iluzii că, după încheierea ostilităților, toate sancțiunile vor fi ridicate imediat. Aceasta este o copilărie. Nu este vorba de un an, nu de doi, ci poate de zece sau mai mulți ani".

Cu aceeași sinceritate s-a manifestat și vice-prim ministrul Dmitry Cernișenko: a insistat asupra înapoierii tehnologice a Rusiei, care creează dependență economică de străinătate. În aprecierea sa, trecerea la tehnologia autohtonă este ”dureroasă”: „Intrăm în competiție cu companii multinaționale care ne-au luat-o înainte cu generații întregi.”

A atras atenția și intervenția lui Leonid Mikhelson, președinte executiv al marii companii energetice rusești NOVATEK, care a cerut sprijinul Statului pentru menținerea exporturilor de gaze, în condițiile în care gazoductele spre Occident sunt închise pas cu pas: „companiile energetice rusești au nevoie de o tehnologie de lichefiere autohtonă, care va relansa exporturile acestea, cruciale pentru economia rusă”.

Monopolul texanilor

Mărturisesc că problemele create de embargou în industria militară rusă, în industria constructoare de autovehicule, în agricultură și în domeniul transporturilor feroviare îmi erau cunoscute – dar problemele de domeniul exploatării și transportului resurselor energetice, insistent evocate la Forum, erau noi și surprinzătoare pentru mine.

Dacă aprofundăm situația, constatăm că la destrămarea URSS, în 1993, și ani buni după aceea (1994 – 1999), producția de țiței a Rusiei s-a situat în jurul valorii de 6 milioane de barili pe zi. Din anul 2000, producția a crescut abrupt: +50% în numai 4 ani. Din 2014, producția se situează permanent peste 10,5 milioane barili/zi: Rusia este, de ceva vreme, la concurență cu Arabia Saudită pentru poziția de principal exportator de țiței al lumii.

Această evoluție ascendentă a avut loc deși câmpurile petrolifere ale Rusiei sunt de decenii în producție, iar deschiderea de noi exploatări s-a făcut în zone cu climă aspră și teren dificil, adesea situate dincolo de Cercul Polar. Creșterea s-a realizat, în principal, prin evoluția tehnologiilor de prospectare, forare și exploatare, ca urmare a ridicării embargoului tehnologic (COCOM), odată cu încheierea Războiului Rece.

Într-adevăr, de mai bine de o jumătate de veac poziția de lider mondial în tehnologii de prospectare, deschidere și exploatare a resurselor de țiței și gaze este ocupată de trei mari companii americane, cu sediul în Huston (Texas): HALLIBURTON, SCHLUMBERGER - CAMERON și BAKER HUGHES. Sunt companii comerciale majore, cu zeci de mii de angajați, prezente în peste 70 de țări și cu venituri anuale de peste 20 miliarde $, capabile de investiții costisitoare în tehnologii de vârf.

Dependența industriei petro-gazeifere ruse de tehnologiile deținute de aceste trei companii este comparabilă, dacă nu chiar mai mare decât dependența tehnologică a căilor ferate ruse de ALSTOM – BOMBARDIER – SIEMENS – KNORR-BREMSE, a industriei auto de RENAULT – NISSAN și DAIMLER, iar a agriculturii ruse de JOHN DEERE și CLAAS.

În cursul lunii martie a.c., pe fondul războiului din Ucraina, toate trei companiile de servicii petroliere s-au retras din Rusia, lăsând industria energetică rusă să se descurce cu forțe proprii. Începem să înțelegem de ce viceprim ministrul Dmitry Cernișenko aprecia că Rusia e nevoită să „intre în competiție cu companii multinaționale care ne-au luat-o înainte cu generații întregi”: CAMERON a fost întemeiată în... 1833.

Deranj mare în Asia Centrală

În aceste condiții, la Forumul de la St. Petersburg s-a înregistrat spectaculoasa disidență a Kazahstanului. Președintele kazah, Kassym-Jomart Tokaiev, în prezența lui Vladimir Putin, a fost întrebat de propagandista putinistă Margarita Simonyan cum se raportează la pretinsele ”republici populare” din Donbass, pe care regimul Putin le-a recunoscut ca ”state”. Reiterând o decizie a Parlamentului kazah din martie a.c.,  președintele Tokaiev a răspuns că „nu recunoaștem nici Taiwan, nici Kosovo, nici Osetia de Sud. Și, se pare, același principiu va fi aplicat entităților cvasistatale din Lugansk și Donețk". Ceea ce i-a lăsat efectiv fără grai și pe dl. Putin, și pe d-na Simonyan.

Da, Kazahstanul este principalul producător de petrol din Asia Centrală și, între Kremlin și HALLIBURTON, a optat pentru texani: fără tehnologia americanilor, într-un an-doi producția de petrol s-ar opri. În curând e de așteptat ca, cu mai puțin zgomot, această opțiune să fie adoptată și de Turkmenistan (principalul exportator de gaz din regiune). Fiindcă ambele țări central-asiatice au același profil economic: folosesc tehnologie americană pentru a exploata petrol și gaze pe care ulterior le exportă în China.

Din punct de vedere istoric, aceste state – care au făcut parte din Imperiul Sovietic – erau dependente tehnologic de Moscova și exportau, prin mijlocire rusească, petrol și gaze spre Occident. Pe fondul devoluției și destrămării Imperiului Sovietic, infrastructura petro-gazeiferă a acestor state a rămas subdezvoltată, atât în ce privește explorarea, cât și exploatarea și transportul. După anii 2000, toate cele cinci state cu resurse de petrol și gaze din Asia Centrală au apelat la companii internaționale precum HALLIBURTON, SCHLUMBERGER și BAKER HUGHES pentru rezolvarea problemelor tehnologice. Iar surplusul de producție l-au reorientat spre China, aflată în ascensiune, în contextul în care Moscova își însușea o parte considerabilă din câștigurile din exporturile spre Occident.

În prezent, statele central-asiatice continuă să se depărteze de pozițiile Kremlinului, pe de-o parte pentru a nu cădea sub sancțiunile americane, pe de altă parte pentru că viziunea Regimului Putin asupra suveranității statelor ex-sovietice le îngrijorează, pe bună dreptate. În plus, adoptarea unor politici energetice independente este dinamizată și de deschiderea treptată a pieței indiene: având în vedere stadiul relațiilor sino-indiene, China nu e interesată să finanțeze exporturile Asiei Centrale spre Sud.

O soluție avută în vedere, în principal de Uzbekistan, ar fi întărirea prezenței companiilor petroliere occidentale, după modelul azer. Asta ar rezolva multe probleme tehnologice și de finanțare, dar ar și contrabalansa cvasi-monopolul de care ar putea beneficia China National Petroleum Corporation, în condițiile diminuării influenței rusești în zonă.

Perspectiva viitorului: nu BRICS, ci briCs

În contextul sancțiunilor la adresa Rusiei, Organizația de Cooperare Shanghai (SCO) servește mai puțin Rusiei și mai mult intereselor Pekinului care, de altfel, a sprijinit consecvent, în ultimele decenii, independența republicilor central-asiatice, prin integrare economică. Deci nu este cert că rolul Rusiei va fi dominant în Noua Ordine Mondială BRICS: China pare mult mai bine plasată. Cu siguranță, evoluția stârnește îngrijorare la Moscova: Regimul Putin, de dragul câtorva orășele din Donbass, a pus Rusia în situația de a pierde aproape total influența economică în Asia ex-sovietică, în beneficiul Chinei. Dar China e deocamdată principalul sprijinitor extern al politicii d-lui Putin, așa că...

De fapt, China profită de situația în care s-a pus Moscova pentru a-și extinde influența în Asia Centrală, pentru a-și asigura resursele energetice vitale, necesare dezvoltării – ceea ce stârnește deja tensiuni cu alte interese, anglo-americane, care ar dori să ocupe ele locul lăsat liber de Rusia. Iar acesta este sensul tainic al escaladării tensiunilor militare în Oceanul Pacific: lasă-mă să-mi asigur resursele energetice, sau dacă nu, Taiwanul...

Acesta este și sensul tainic al contradicțiilor surprinzătoare între interesele turce și cele anglo-americane, care afectează în prezent NATO: pe considerentul că statele central-asiatice au populație preponderent turcică, Ankara solicită un rol și loc proeminente, de intermediar privilegiat în promovarea intereselor Occidentului în zonă.

Deci nu degeaba domnul Xi îl încurajează discret pe dl. Putin să rămână cât mai bine prins în capcana războiului cu Ucraina. Pentru a relua o expresie leninistă, dânsul sprijină agresiunea rusească, precum funia sprijină spânzuratul. Deîndată de se va contura o înțelegere sino – americano – britanică privind resursele din Asia Centrală, lucrurile vor deveni cât se poate de evidente. Iar această înțelegere e inevitabilă: și China e dependentă de tehnologiile HALLIBURTON, SCHLUMBERGER și BAKER HUGHES. Iar fără un consens cu China, accesul multinaționalelor la resursele central-asiatice e dificil.

Căderea între vagoane

În timp ce în spatele cortinei se negociază viitorul gazului turkmen și petrolului kazah, locul Chinei, Turciei și multinaționalelor în exploatarea acestor resurse, Moscova blochează exporturile petroliere ale Kazahstanului. Adică, își taie craca de sub picioare.

Mai grav, Regimul Putin deteriorează poziția și credibilitatea Rusiei pe piețele mondiale, întrucât, așa cum avertiza încă de acum un an Agenția Internațională pentru Energie, „a manipulat piețele de gaz în pregătirea războiului, pentru a avea o mână de negociere cât mai puternică”. Mesajul a fost înțeles: cine devine dependent de gazul și petrolul rusești, își pune singur lesa în jurul gâtului. Aviz Braziliei, Indiei, Chinei și altor interesați.

În ce privește relațiile cu U.E., recent președintele Agenției Internaționale pentru Energie, dl. Fatih Birol, avertiza că Rusia „reduce livrările de gaz pentru ca Europa să nu-și poată constitui rezerve”. La iarnă Kremlinul va uza de obișnuitul șantaj cu gazele pentru a-și impune politica imperială. Va fi o iarnă grea pentru europeni, dar va da un impuls decisiv operaționalizării exploatărilor de gaze din Estul Mediteranei – un acord în acest sens a și fost încheiat între Israel și Egipt, vizând tocmai ocuparea locului lăsat liber de Rusia.

Revenirea Rusiei pe piața europeană a gazelor va fi dificilă, dacă nu imposibilă. Întreaga filieră rusească de influență prin resurse energetice, tot ceea ce s-a construit în ultimii 50 de ani, de la Conducta Drujba la Nord Stream II, investiții de zeci de miliarde $ - totul este în prezent abandonat, de dragul a două orășele din Donbass. E o opțiune greu de înțeles.

Până și dl. Viktor Orban pare să fi priceput în sfârșit perspectivele: a renunțat să mai revendice o halcă din Ucraina Subcarpatică și acționează în prezent pentru normalizarea relațiilor cu Kievul. Poate fiindcă, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va dispune de o parte semnificativă din resursele energetice ale Mării Negre. Mai precis, Ucraina și România vor dispune de aceste resurse – ceea ce mă face să sper că, și în relațiile româno-ungare, Budapesta ar putea renunța la giumbușlucurile cu pietre pictate, hărți măsluite și ”zile de doliu pentru maghiarime”, promovând relații conforme cu interesele bilaterale.

Cum merg în prezent lucrurile, Rusia are șanse bune să ”cadă între vagoane”, pierzând controlul asupra resurselor energetice central-asiatice, precum și accesul la piețele energetice din Est și Vest. Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg a demonstrat însă că Rusia are elite economice capabile, care își dau seama de situație și au curajul să o numească. Spațiul de oportunitate pentru întoarcerea acestei tendințe distructive a politicii rusești este însă din ce în ce mai îngust. În viitorul apropiat, ar fi de așteptat o reacție în consecință a elitelor politice și militare ruse – prilej cu care vom vedea și din ce fel de stofă sunt croite aceste elite: celofibră KGB sau Wool Mark?