Vânătorii-culegători foloseau săgeți otrăvite încă de acum 60.000 de ani

Săgeți. Sursa foto: Pixabay

Vânătorii-culegători din Africa de Sud dispuneau de strategii de vânătoare mult mai sofisticate decât se credea până acum. Cercetările recente indică faptul că, în urmă cu aproximativ 60.000 de ani, comunitățile umane foloseau deja săgeți otrăvite pentru a doborî animale.

Dovezi surprinzătoare: arme cu otravă, utilizate la vânătoare în urmă cu zeci de mii de ani

Cercetătorii au identificat urme de toxine vegetale pe vârfuri de săgeți datând din epoca de piatră, utilizate de comunități de vânători-culegători din Africa de Sud în urmă cu aproximativ 60.000 de ani. Descoperirea schimbă semnificativ cronologia cunoscută a folosirii armelor otrăvite în preistorie.

Potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Science Advances, aceste artefacte reprezintă cele mai vechi dovezi cunoscute ale folosirii săgeților otrăvite. Rezultatele sugerează că tehnologiile și strategiile avansate de vânătoare au apărut cu mult înainte de estimările anterioare ale specialiștilor.

Autorul principal al cercetării, Sven Isaksson, profesor de științe arheologice la Universitatea din Stockholm, explică faptul că otrava nu era menită să ucidă rapid animalul. În schimb, aceasta slăbea treptat prada, reducând efortul și durata necesare pentru urmărirea și doborârea unui animal rănit în cadrul vânătorii persistente.

Analizele chimice au identificat doi alcaloizi diferiți proveniți din planta Boophone disticha, cunoscută local sub numele de „bulb otrăvitor”.

Aceeași plantă este folosită și astăzi de unii vânători tradiționali din regiune pentru proprietățile sale toxice

Vârfurile de săgeți, realizate din cuarț, au fost descoperite în adăpostul stâncos Umhlatuzana, din provincia KwaZulu-Natal, și au fost excavate inițial în 1985. Cercetătorii consideră că acestea erau băgate intenționat în otravă înainte de utilizare, pentru a spori eficiența vânătorii de animale destinate hranei.

Prezența armelor otrăvite în perioada Pleistocenului târziu indică nu doar cunoștințe detaliate despre plantele toxice, ci și o bună înțelegere a efectelor întârziate ale acestora. Sven Isaksson subliniază că anticiparea unui rezultat care apare la câteva ore după aplicarea unei substanțe presupune gândire cauzală și capacitatea de planificare.

„Aceste dovezi arată că oamenii preistorici dispuneau de abilități cognitive avansate, de un bagaj cultural complex și de practici de vânătoare bine structurate”, a precizat cercetătorul, subliniind nivelul surprinzător de gândire al comunităților umane timpurii.

Oamenii au folosit plantele nu doar ca sursă de hrană, ci și ca instrumente pentru vânătoare

De-a lungul istoriei, oamenii au folosit plantele nu doar ca sursă de hrană, ci și ca instrumente pentru vânătoare, tratament și apărare. Săgețile otrăvite reprezintă un exemplu elocvent al modului în care comunitățile umane din timpul ultimei ere glaciare au învățat să valorifice compușii chimici ai plantelor pentru a obține substanțe cu efect medicinal sau toxic, explică cercetătorul Isaksson.

Potrivit studiului, vânătorii preistorici ar fi aplicat otrava pe vârfurile săgeților, fie prin înțeparea bulbului plantei numite gifbol, fie prin secționarea acestuia și colectarea lichidului toxic într-un recipient. Substanța putea fi apoi concentrată prin încălzire sau prin expunerea prelungită la soare.

Efectele otrăvurilor variau în funcție de compoziția lor. Unele, precum miotoxinele, distrug țesutul muscular, în timp ce altele, denumite neurotoxine, afectează sistemul nervos. În cazul vânatului, comunitățile de vânători-culegători ar fi evitat consumul părților de carne contaminate cu miotoxine, în timp ce neurotoxinele, odată dispersate în organismul animalului, deveneau mai puțin concentrate, a precizat Isaksson.

„Există toxine care devin periculoase doar dacă pătrund direct în sânge și nu sunt nocive atunci când sunt ingerate. Altele sunt sensibile la temperatură și pot fi neutralizate prin gătire”, a explicat cercetătorul.

Reziduurile s-au păstrat datorită proprietăților chimice ale acestor substanțe

Analizele chimice efectuate asupra a zece vârfuri de săgeată din cuarț au relevat prezența alcaloizilor bufandrină și epibufanisină pe jumătate dintre acestea. Deși au stat îngropate timp de milenii, reziduurile s-au păstrat datorită proprietăților chimice ale acestor substanțe, care nu se dizolvă ușor în apă.

Studiul arată că doze extrem de mici din toxinele plantei sunt suficiente pentru a ucide rozătoare în 20–30 de minute, iar la oameni pot provoca simptome grave, precum greață, paralizie respiratorie, edem pulmonar sau slăbirea pulsului.

Pentru a susține concluziile, cercetătorii au analizat și patru vârfuri de săgeată vechi de aproximativ 250 de ani, provenite din Africa de Sud și păstrate în Suedia.

Rezultatele au indicat prezența acelorași alcaloizi toxici, confirmând utilizarea îndelungată și continuă a otrăvurilor vegetale în practicile tradiționale de vânătoare.

„Descoperirea acelorași urme de otravă atât pe artefacte preistorice, cât și pe cele istorice a fost esențială. Analiza detaliată a structurii chimice ne-a permis să demonstrăm că aceste substanțe sunt suficient de stabile pentru a rezista mii de ani în sol”, a subliniat Isaksson.

O incursiune în viața oamenilor preistorici

Cercetătorii au presupus de mult timp că oamenii din Pleistocenul târziu aveau cunoștințe despre plantele toxice și că le foloseau ca avantaj în activitățile de vânătoare. Totuși, identificarea unor dovezi clare care să susțină această ipoteză s-a dovedit extrem de dificilă.

Justin Bradfield, profesor asociat la Institutul de Cercetare Paleo al Universității din Johannesburg, explică faptul că lipsa probelor directe a fost mult timp o problemă majoră în acest domeniu.

Unul dintre obstacolele principale este degradarea în timp a moleculelor organice, care face aproape imposibilă reconstituirea substanțelor originale. Cu toate acestea, Isaksson și echipa sa au reușit să analizeze chimic urme infime de reziduuri, păstrate întâmplător de-a lungul mileniilor, demonstrând astfel că vânătorii-culegători aveau o înțelegere sofisticată a plantelor otrăvitoare, a subliniat Bradfield.

„Este extrem de dificil să demonstrăm astfel de capacități cognitive la oameni care au trăit atunci, însă dovezile devin tot mai numeroase de la un an la altul”, a adăugat el.

Până la identificarea reziduurilor toxice pe vârfurile de săgeți descoperite la Umhlatuzana, cele mai vechi dovezi directe privind folosirea otrăvii pe arme de vânătoare proveneau din săgeți cu vârf de os găsite într-un mormânt egiptean vechi de aproximativ 4.000–4.400 de ani.

Indicii suplimentare privind utilizarea armelor otrăvite au fost găsite în Peștera Border

Alte exemple au fost descoperite în Peștera Kruger din Africa de Sud, datate la circa 6.700 de ani. În arheologie și geologie, această cronologie este exprimată în termenul „înainte de prezent”, unde anul 1950 este considerat reperul de referință, momentul introducerii metodei de datare cu radiocarbon.

Indicii suplimentare privind utilizarea armelor otrăvite au fost găsite în Peștera Border, din provincia KwaZulu-Natal. Aici, cercetătorii au descoperit un obiect care ar fi putut servi la aplicarea otrăvii pe vârfurile săgeților, vechi de aproximativ 24.000 de ani, precum și o bucată de ceară de albine, datată la 35.000 de ani, probabil folosită ca adeziv pentru fixarea vârfurilor.

Potrivit arheologului Ludovic Slimak, de la Centrul Național Francez pentru Cercetări Științifice și Universitatea Paul Sabatier din Toulouse, studiul confirmă rolul esențial al arcului și săgeții în evoluția tehnologică a omenirii. Aceste unelte ar evidenția diferențe cognitive clare între Homo sapiens și alți hominizi, precum neanderthalienii. Slimak nu a fost implicat direct în studiu.

„Descoperirile susțin ideea că arcul nu este o invenție târzie, ci o tehnologie complexă și fundamentală, apărută în urmă cu cel puțin 80.000 de ani în Africa și Asia. Ulterior, ea a însoțit migrația lui Homo sapiens spre Europa, acum aproximativ 54.000 de ani”, a explicat Slimak.

În continuare, Isaksson și colegii săi intenționează să analizeze și alte situri arheologice din Africa de Sud, pentru a stabili cât de răspândită era utilizarea săgeților otrăvite în acea perioadă. „Aceste descoperiri ne oferă perspective noi asupra modului în care oamenii preistorici gândeau, își făceau planuri și interpretau lumea din jurul lor”, a concluzionat cercetătorul.