Vali Vijelie se laudă cu isprava de la concertul de la mare: „Eram cu șeful Poliției...”
- Ionel Sclavone
- 2 septembrie 2020, 17:54
Manelistul Vali Vijelie susține că n-a fost amendat după concertul pe care l-a susținut într-un restaurant din Năvodari, unde spectatorii au încălcat regulile de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus.
La scurtă vreme după scandalul în care a fost implicat pe Litoral, manelistul Vali Vijelie a povestit ce s-a întâmplat. Vali Vijelie a cântat într-un restaurant din Năvodari unde oamenii nu au ținut cont de reglementările impuse de autorități, privind distanțarea socială și purtarea măștii de protecție sanitară.
„Toată lumea a venit, nu mai erau locuri. Oamenii stăteau în picioare. Înăuntru erau, nu mai știu, 3 sau 400. Și la cealaltă terasă s-au ocupat locurile. Și pe stradă s-a strâns fără număr. Unde-i vina mea?”, a afirmat Vali Vijelie.
Manelistul a povestit că el se afla la masă chiar cu șeful poliției, la un pahar de vin, în vreme ce locația și o terasă alăturată erau pline de spectatori care doreau să-i asculte melodiile. Vali Vijelie a precizat că polițistul, a cărei identitate nu este cunoscută la acest moment, se afla în timpul liber, să se distreze, iar nu pentru a împărți amenzi.
„Și știi care-i frumusețea? N-o spun, pentru că… Da' o spun până la urmă, că a trecut. Șeful poliției era cu mine la masă, beam un șpriț”, a dezvăluit manelistul într-o emisiune televizată de la Pro Tv.
Totodată, el a mai spus că a fost primit de turiști cu respect și aplauze, oamenii bucurându-se de spectacolul pe care l-a susținut. În plus, potrivit celor arătate, turiștii erau dispuși chiar să plătească amendă, numai să fie lăsați să se simtă bine.
„N-am primit amendă, ca să știți. N-am primit nici un fel de amendă. Am primit doar aplauze și respect. Au spus oamenii, dacă e vorba de amendă, plătim noi. Să ne cânte Vijelie!”, a mai spus Vijelie.
Pe de altă pate, reprezentanții IPJ Constanța susțin că atât manelistul cât și administratorul firmei care deține locația în care a avut loc spectacolul au fost amendați pentru încălcarea reglementărilor în vigoare:
„În zona Mamaia Sat, mai multe persoane s-au adunat pentru a urmări interpretarea live a unui cântăreț. Polițiștii au folosit rampele autospecialelor din dotare împreună cu avertismentele verbale pentru a dispersa mulțimea. Administratorul societății respective s-a ales cu o amendă în valoare de 2.500 de lei pentru organizarea de petreceri, interpretul a fost sancționat cu o amendă în valoare de o mie de lei!”