Valeriu Argăseală: „Sunt convins că Arena Națională va primi avizul”
- Andrei Călin
- 11 noiembrie 2015, 00:59
Valeriu Argăseală, președintele Stelei, a spus că sunt șanse ca cea mai mare arenă a țării să primească autorizație din partea ISU, pentru a funcționa fără probleme.
Valeriu Argăseală, președintele Stelei, a anunțat că problema „Arenei Naționale” se poate rezolva în această săptămână. Cel mai mare și mai modern stadion al țării ar putea primi autorizație din partea ISU și va putea găzdui meciuri de fotbal, inclusiv derby-ul Dinamo - Steaua, programat pe 22 noiembrie.
„Sunt convins că Arena Națională va primi avizul. Am vorbit cu preşedintele FRF. Se pare că până la sfîrşitul acestei săptămâni se vor rezolva actele. E mult mai bine ca derby-ul să se joace pe Naţional Arena, din punct de vedere al facilităţilor şi al suprafeţei de joc", a spus Argăseală la Digi Sport.