Simt că se pune la cale ceva necurat. Iar vom fi păcăliți și o să fie prea târziu.
Ne-am obișnuit ca politicienii care ies din scenariul comun al repetiției papagalicești a așa numitelor doctrine acceptabile de genul dreapta, stânga, centru sau combinarea lor în funcție de alianțele de moment pentru voturi să intre într-o altă categorie: cea a spectacolului grotesc. Când românii se săturau de social-democrații sau de dreptacii politicii românești pe care DNA îi dovedește mai nou având aceleași metehne, se distrau foarte bine cu Vadim, Funar, Becali sau Dan Diaconescu. Nicio clipă nu am crezut că aceștia patru din urmă au fost altceva decât circarii de serviciu ai României, puși pe șotii ca să ne mai descrețim frunțile după ne plictiseam să vedem că în spatele doctrinelor mainstream se ascundeau hoți de același calibru, doar că unii furau cu stânga, alții cu dreapta, iar alții cu ambele mâini.
Cum cei patru care au speriat Vestul s-au retras, unii la Capatos, alții la pușcărie, alții în deliruri solipsiste, era de așteptat să apară un nou specimen de aceeași natură. Bogdan Diaconu, inițiatorul Partidului România Unită, are însă de ce să ne sperie cu adevărat. Dacă ne invita pe noi, jurnaliștii, pe stadioane, ca să ne împuște, cum făcea Vadim, eram liniștit, mai văzusem specimenul. Dacă vopsea niscaiva bănci în tricolor, adică locul pe care te așezi cu dosul, nici asta nu m-ar fi intrigat, pentru că, nu-i așa, istoria se repetă. Dacă își lua echipă de fotbal sau băga multe mătănii la televizor, nu era nicio surpriză, după cum nici dacă le promitea românilor 25.000 de euro din inima lui largă. Într-un total dispreț față de practicile curente, și-a permis, dimpotrivă, să plece din PSD când acest partid avea țara la picioare și când toți îl dădeau câștigător pe Ponta. Ce l-a făcut pe acest om să plece de la ciolan și să se certe cu toată lumea mă sperie, nu mă distrează.
Liderul României Unite nu promite luna de pe cer, nici nu se crede cel mai mare creștin în viață. În schimb, pare să creadă ce spune atunci când vehiculează idei precum pierderea identității ca neam, anormalitatea directivelor pe care le dau oficialii Ungariei referitor la cum să ne gestionăm minoritățile sau tragedia înstrăinării Poștei Române. Și nu știu de ce să mă tem mai tare: de faptul că acest nou lider are dreptate în ceea ce spune sau de ceea ce va face mai departe dacă i se dă dreptate. Ce ne facem dacă Bogdan Diaconu, în loc să delireze, chiar creează o mișcare naționalistă?
Cristian Diaconescu a vorbit recent, la RFI ,despre apariția unui lider charismatic care, pe fondul prăbușirii clasei politice, ar putea prelua puterea sub forma unui salvator. Vrea Bogdan Diaconu să fie acest lider? Și dacă da, la ce să ne așteptăm din partea lui? Sunt ei doi, Diaconu și Diaconescu înțeleși, se pregătește încă o măgărie de care noi nu știm nimic și o vom primi de-a gata? Nici eu nu știu dar simt ceva. Dacă ar fi tratați cu atenție de când sunt mici puii de viespie ar putea fi striviți.
Recomandările noastre
