Recomandarea a fost publicată oficial joi, conform ziarului german Frankfurter Allgemeine.Comisia permanentă de vaccinare (Stiko) din RKI, indică şi unele cazuri specifice. Recomandările se referă exclusiv la vaccinarea cu BioNTech-Pfizer, care poartă denumirea comercială de Comirnaty.

Potrivit raportului, există un risc crescut ca, minorii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani care sunt predispuși la obezitate, anumite tulburări ale sistemului imunitar, sindromul Down, insuficiență cardiacă pronunțată, precum și o formă cianoză severă, să facă forme severe de Covid 19.  În aceste cazuri, tendința este în favoarea vaccinării.În plus, continuă Comisia, vaccinarea este indicată pentru unele forme de boli pulmonare în care funcția pulmonară este grav compromisă.

De asemenea, vaccinul este recomandat copiilor care suferă de o limitare a funcției renale, de boli tumorale maligne, precum și de boli cronice ale sistemului nervos. Acestea sunt considerate motive valabile pentru recomandarea vaccinării. Comisia mai enumeră şi „bolile sindromice cu afectare severă” pe lista condițiilor preexistente relevante, însă fără a le denumi în detaliu.

De asemenea, Comisia recomandă vaccinarea copiilor și adolescenților cu vârsta peste 12 ani dacă „au rude sau alte persoane de contact care prezintă un risc ridicat pentru un caz sever de Covid 19”.Pentru toți ceilalți copii și adolescenți, comisia de vaccinare nu recomandă vaccinarea împotriva Covid19.

„Utilizarea Comirnaty la copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani fără afecțiuni medicale preexistente nu este, în general, recomandată în acest moment”, se precizează în proiectul de decizie. Cu toate acestea, vaccinarea ar fi posibilă „dacă pediatrul o recomandă și dacă tutorele o dorește și acceptă riscul”.