Varianta Delta a coronavirusului explodează în Europa. Experți: A doua doză de vaccin este crucială

Varianta Delta a coronavirusului explodează în Europa. Experți: A doua doză de vaccin este crucialăSursa: arhiva EVZ

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a prognozat, miercuri, că varianta Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, detectată pentru prima dată în India şi deosebit de contagioasă, ar urma să reprezinte 90% din cazurile noi de COVID-19 în Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii august.

„Este foarte probabil ca varianta Delta să circule pe scară largă pe timpul verii, mai ales în rândul tinerilor care nu sunt vizaţi de vaccinare”, a avertizat, făcând un apel la vigilență, Andrea Ammon, directoarea ECDC, într-un comunicat.

Dacă varianta Alpha (B.1.1.7), detectată mai întâi în Marea Britanie, rămâne deocamdată predominantă în regiune, modelările agenţiei prognozează că varianta Delta (B.1.617.2), reperată iniţial în India, va reprezenta 70% din noile infectări în UE la începutul lunii august şi 90% la sfârşitul aceleiaşi luni, arată ECDC într-o notă.

Pentru a stopa propagarea variantei Delta, care, potrivit ECDC, este cu 40 până la 60% mai transmisibilă decât Alpha, agenţia europeană cheamă la accelerarea campaniilor de vaccinare.

Fie că se bazează pe date de laborator sau din viaţa reală, studiile indică faptul că administrarea unei singure doze de vaccin nu furnizează decât o protecţie limitată împotriva variantei Delta.

Până acum, în jur de 30% din persoanele de peste 80 de ani şi circa 40% din cele de peste 60 de ani nu au încheiat schema de vaccinare, arată ECDC, din care fac parte cele 27 de state membre ale UE, precum şi Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

„În acest stadiu, devine crucial ca a doua doză de vaccin să fie administrată în intervalul minim autorizat după prima doză, pentru a accelera ritmul în care persoanele vulnerabile sunt vaccinate”, a pledat Andrea Ammon.

ECDC recomandă prudență în relaxarea măsurilor sanitare împotriva coronavirusului

Totodată, ECDC invită statele la prudenţă în ce priveşte relaxarea măsurilor sanitare împotriva coronavirusului.

Potrivit scenariilor agenţiei de la Stockholm, 'orice relaxare pe timpul verii a măsurilor care erau în vigoare în UE/SEE la începutul lunii iunie ar putea antrena o creştere rapidă şi semnificativă a numărului de cazuri zilnice în toate grupele de vârstă'.

Această evoluţie ar conduce la o creştere a numărului de spitalizări şi de decese, 'care ar putea atinge aceleaşi niveluri ca în toamna lui 2020 dacă nu se va lua nicio măsură suplimentară', mai avertizează ECDC, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News